Alvaro Morata (31 de ani) pare afectat de insultele pe care el şi familia sa le primesc din partea unui grup restrâns de fani.
Morata, doborât de insultele primite la naţionala Spaniei
Alvaro Morata a surprins pe toată lumea cu declaraţiile pe care le-a făcut recent. Mai exact, Alvaro Morata se gândeşte să se retragă de la naţionala Spaniei pentru că nu se simte respectat.
- În 78 de meciuri pentru naţionala Spaniei, Alvaro Morata a punctat de 36 de ori.
”Există posibilitatea să părăsesc naţionala după EURO, dar nu vreau să vorbesc prea mult despre asta.
Nu sunt chiar nefericit, dar este adevărat că în Spania îmi este foarte greu să fiu bucuros. Până la urmă, mereu iese ceva pe undeva. Zilele trecute le-am făcut un gest jurnaliştilor. Pur şi simplu am fluierat spre ei şi credeam că va rămâne între noi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A fost doar un gest, dar unii au profitat de ocazie pentru a critica, ca întotdeauna. Ca în problema dacă mi-au dat cartonaş galben sau nu, unii au spus 'Jucăm mai bine fără el'. Chiar şi atunci când lucrurile merg bine...
(n.r. Eşti mai fericit în afara Spaniei?) Da, cu siguranţă. Am spus-o de multe ori. Mai presus de toate, pentru că oamenii mă respectă. În Spania nu există respect pentru nimic şi pentru nimeni.
De aceea mă tot gândesc, deşi sunt concentrat pe Campionatul European, că nu ştiu dacă este cel mai bun lucru pentru mine să rămân în Spania.
Am spus că mor de nerăbdare să câştig titluri cu Atletico, dar trebuie să cântăreşti ce merită şi ce nu”, a declarat Alvaro Morata, potrivit elmundo.es.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 16 milioane de euro este cota de piaţă a lui Alvaro Morata, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.com
UEFA i-a retras cartonaşul galben lui Alvaro Morata şi va putea juca în semifinale
Căpitanul ibericilor a părăsit terenul în minutul 80 al partidei disputată la Stuttgart. În prelungirile partidei, imediat după marcarea golului victoriei, semnat de mijlocaşul Mikel Merino, "centralul" partidei, Anthony Taylor, i-a arătat lui Fabian Ruiz un cartonaş galben.
Grafica celor de la UEFA l-a prezentat pe Alvaro Morata drept fotbalistul vizat de avertismentul arbitrului de centru. Confuzia a intervenit datorită numărului de jucători prezenţi în aceeaşi zonă a terenului, printre care şi Alvaro Morata.
Cartonaşul galben a fost "retras", ulterior, iar Alvaro Morata va fi eligibil pentru semifinala de la EURO, pe care spaniolii o vor disputa împotriva câştigătoarei partidei dintre Franţa şi Portugalia.
Afla mai multe despre: alvaro morata, naţionala spaniei, euro