You are here:

"Am început să plângem!". Noi detalii despre plecarea lui Messi de la Barcelona: cum şi-a anunţat colegii

"Am început să plângem!". Noi detalii despre plecarea lui Messi de la Barcelona: cum şi-a anunţat colegii

Lionel Messi

Comentarii

Leo Messi (34 de ani) a plecat de la Barcelona şi a semnat cu PSG, dar plecarea sa de pe Camp Nou încă are ecou. Presa din Spania a scos la iveală noi detalii despre momentul în care Messi a aflat că nu poate prelungi contractul cu clubul catalan, unde a jucat de la 13 ani.

Noi detalii despre plecarea lui Messi de la Barcelona

Messi a aflat în dimineaţa zilei când trebuia să-şi pună semnătura pe un nou contract cu Barcelona că nu poate să-şi prelungească înţelegerea cu clubul catalan. Potrivit jurnalistei Veronica Brunati, acesta şi-a anunţat colegii prin mesaje pe grupul de WhatsApp al jucătorilor Barcelonei. Mesajul a fost umrătorul: "Nu vreau să plec. Nu mai poate fi făcut nimic, nu mai sunt bani. Clubul se află într-o situaţie dificilă şi nu pot să înregistreze contractul!", le-a scris Messi colegilor de echipă.

Messi a plâns când a aflat că nu poate rămâne la Barcelona

Argentinianul a povestit cum a reacţionat când a aflt că nu-şi poate prelungi contractul cu Barcelona şi va trebui să facă pasul înspre alt campionat din Europa. Între timp, Messi e noul fotbalist al lui PSG. "Tatăl meu a venit acasă. S-a întâlnit cu Laporta în acea dimineaţă. Când s-a întors, mi-a spus vestea, parcă m-au lovit o grămadă de bolovani. A trebuit să mă pregătesc să-i spun Antonelei şi copiilor. I-am explicat, am fost supăraţi şi am început să plângem. Apoi am încercat să ne revenim pentru a-i anunţa pe copii. În decembrie, le spusesem că vom rămâne în Barcelona. Ştiam că va fi dificil pentru ei, mai ales pentru Thiago", a mărturisit Messi.

Afla mai multe despre: leo messibarcelonareactieplecaredetalii 

viewscnt
Articole similare