You are here:

”Am vrut să-l scot de pe teren şi a refuzat”. Primul meci, primele ”probleme” pentru Pârvu: ”I-a transmis secundului că deja e prea mult”

”Am vrut să-l scot de pe teren şi a refuzat”. Primul meci, primele ”probleme” pentru Pârvu: ”I-a transmis secundului că deja e prea mult”

Fotbal intern

Comentarii

Florin Pârvu (47 de ani) a debutat şi la conducerea tehnică a formaţiei Petrolul Ploieşti şi a tras primele sale concluzii.

Petrolul Ploieşti a învins, pe teren propriu, echipa FC Hermannstadt, scor 2-0, în ultimul meci al etapei a 25-a din Superligă.

Golurile au fost marcate de Jair (15) şi Irobiso (45+1). Din minutul 56, Petrolul a evoluat cu un jucător mai puţin, după eliminarea lui Irobiso.

Florin Pârvu, debut cu dreptul la Petrolul, dar are o ”problemă”

La finalul primului meci ca antrenor la Petrolul, Florin Pârvu a ţinut să îi mulţumească predecesorului său, Nae Constantin, pentru munca depusă.

Totodată, noul tehnician al prahovenilor a întâmpinat deja primele ”probleme” la cârma Petrolului, anume Constantin Budescu, jucător care ar fi refuzat să fie schimbat mai devreme.

Motivul este faptul că acesta era foarte determinat să demonstreze că poate juca la intensitatea unei asemenea partide şi a făcut-o. A pasat decisiv, din corner, la golul marcat de Irobiso.

Mijlocaşul care va împlini 34 de ani la sfârşitul săptămânii a rămas 83 de minute pe teren, moment în care a fost înlocuit cu Moldoveanu.

Budescu nu mai este văzut ca un jucător care să mai poată face faţă mult timp la nivelul primei ligi din România.

”Înainte de a spune ceva, vreau să-i mulţumesc lui Nae Constantin, pentru munca depusă aici. Am găsit o echipă care este bine antrenată.

Echipa are calitate, avem jucători cu potenţial. Eu am venit cu acel entuziasm, cu acel sacrifiuciu, cu dorinţa de victorie şi în seara asta ei mi-au demonstrat că vom avea un viitor bun.

Nu ştiu când a mai jucat Budescu la intensitatea la care a făcut-o astăzi. Am vrut să-l scot de pe teren şi a refuzat. E incredibil. Mă bucur foarte mult.

Îmi spunea mereu că vrea să mai stea pe teren, dar la un moment dat i-a transmis secundului că deja e prea mult. Mai rar aşa hotărâre, determinare.

Ne dorim să scoatem maxim din fiecare meci. Urmează o serie de meciuri care par infernale, dar nu imposibile”, a declarat Pârvu, după meci.

În clasament, Petrolul este pe locul 7, cu 33 de puncte, după 25 de etape.

Afla mai multe despre: petrolulparvusuperliga 

viewscnt
Articole similare