Ana Bogdan (30 de ani, locul 71 WTA) a câştigat turneul WTA de la Parma, după ce a câştigat finala cu Anna Karolina Schmiedlova (29 de ani, locul 58 WTA).
Ana Bogdan, victorie în turneul WTA Parma Ladies Open
Ana Bogdan s-a impus sâmbătă în finala turneului WTA 125 Parma Ladies Open, după ce a învins-o în finală pe slovaca Anna Karolina Schmiedlova.
Jucătoarea română de tenis, favorita numărul 2 a tuneului de la Parma, s-a impus într-o oră şi 53 de minute în faţa favoritei numărul 1 a turneului, Anna Karolina Schmiedlova.
Ana Bogdan a câştigat întâlnirea cu jucătoarea din Slovacia în două seturi, 7-5, 6-1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Acesta este al doilea titlu din acest an pentru Anda Bogdan, cea care s-a mai impus în turnel de la Iaşi, acolo unde şi-a păstrat trofeul.
Ce loc ocupă Ana Bogdan în ultimul clasament făcut public de WTA
În clasamentul WTA dat publicităţii luni, 18 septembrie, Ana Bogdan s-a aflat într-o poziţie mai slabă decât precedenta clasare, fiind pe locul 71 (coborâre de 9 locuri), cu 847 puncte.
Totuşi, triumful de la Parma o trimite pe româncă 10 locuri mai sus decât poziţia ei din această săptămână, până pe 61.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Max Verstappen va pleca din pole positon la Marele Premiu al Japoniei. Cum arată grila de start
- Ianis Hagi, titular în premieră la Alaves. Gică Hagi: ”Este deja consacrat. Sperăm să fie un jucător important al României”
- "Cum dracului?". Ion Ţiriac tună din nou, după suspendarea Simonei Halep: "Bag mâna în foc pentru asta! Când cineva îţi distruge viaţa..."
Afla mai multe despre: ana bogdan, wta, tenis