You are here:

Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea, primele românce eliminate de la Wimbledon

Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea, primele românce eliminate de la Wimbledon

Tenis

Comentarii

Ana Bogdan şi Sorana Cîrstea au fost eliminate, marţi, în primul tur la Wimbledon.

Ana Bogdan locul 132 WTA, venită din calificări, a fost învinsă, marţi, cu scorul de 7-5, 6-2, de Johanna Konta (Marea Britanie), locul 18 WTA, în primul tur al turneului de la Wimbledon.

Bogdan a ţinut pasul cu mai valoroasa ei adversară doar în primul set, decis de un break în ghemul cu numărul 12, după 47 de minute de joc. În setul al doilea, Bogdan se putea desprinde cu break la 1-1, dar a ratat două asemenea oportunităţi. De la 2-2, Konta a câştigat toate ghemurile şi s-a impus după o oră şi 25 de minute de joc.

La rândul ei, Sorana Cîrstea, numărul 77 mondial, a pierdut în faţa americancei Amanda Anisimova, scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 27 de minute de joc.

Pentru prezenţa în primul tur, Bogdan şi Cîrstea vor primi 45.000 de lire sterline (50.000 de euro) şi 40 puncte WTA.

Bogdan şi Cîrstea sunt primele românce eliminate din actuala ediţie de la Wimbledon, de pe tabloul principal feminin. Monica Niculescu, Simona Halep şi Mihaela Buzărnescu sunt în manşa a doua, iar Gabriela Ruse joacă marţi în runda inaugurală.

Afla mai multe despre: cirstea 

viewscnt
Articole similare