Ioan Andone este nemulţumit de felul în care se discută despre schimbarea patronului la Dinamo. În acelaşi timp, este de părere că suporterii nu pot susţine singuri echipa, aşa cum este una dintre variante.
În această perioadă se discută intens despre schimbarea patronului la Dinamo. Omul de afaceri Adrian Thiess spune că are un grup de investitori interesat să cumpere clubul de la Negoiţă, în vreme ce Cornel Dinu propune varianta ca fanii să ajungă acţionari majoritari prin intermediul unui ONG.
Ioan Andone spune că toate aceste discuţii afundă şi mai mult clubul pentru care a scris istorie. În plus, este de părere că suporterii nu pot susţine financiar echipa, variantă despre care a vorbit Cornel Dinu:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”În primul rând, nu-mi place scandalul. Preluarea unui club sau scoaterea lui Dinamo din pasa proastă nu se face prin scandal. Indiferent că vinzi sau nu, sau că suporterii participă, ONG-ul care vrea să preia un anumit număr de acţiuni - pentru că nu cred că cineva poate să strângă o aşa masa de oameni care să pună bani să cumpere clubul de la domnul Negoiţa, asta nu cred. Dar pot crede că pot să ajute, să participe la un proiect comun, numele Dinamo prea e amestecat în tot circul care e şi mie nu îmi place”, a spus Andone pentru Telekom Sport.
Ioan Andone a explicat şi motivele pentru care Dinamo a ajuns să joace în play-out: ”E moment greu, în istoria unui club sunt urcuşuri şi coborâşuri. La Dinamo s-au făcut lucruri e cu ”hei-rup”! Ba acum cumpărăm ceva, ba acum vindem ceva”.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: dinamo, ioan andone, liga 1, ionut negoita