Rusul Andrei Rublev, locul 8 ATP şi cap de serie numărul 5, a câştigat, duminică, turneul de la Viena, cu premii totale de 1,4 milioane de euro. El s-a calificat la Turneul Campionilor, potrivit atptour.com.
Rublev l-a învins în finală pe italianul Lorenzo Sonego, numărul 42 mondial, scor 6-4, 6-4, într-o oră şi 18 minute.
“Acest turneu este special pentru mine, pentru că bunica a fost şi austriacă, aşa că am şi eu sânge austriac. Este un trofeu special pentru mine”, a spus Andrei Rublev la ceremonia de decernare a trofeului.
Rublev a mai câştigat în acest an turneele de la Sankt Petersburg, Hamburg, Adelaide şi Doha.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: andrei rublev