Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a anunţat revenirea în poartă a lui Andrei Vlad (24 de ani). Momentan, doar pentru meciul cu Oţelul Galaţi din Cupa României, iar în club se fac calcule pentru următoarea etapă din Superligă, cu Rapid.
MM a anunţat că Andrei Vlad va fi titular la FCSB în meciul următor
FCSB s-a încurcat în deplasare cu Petrolul, deşi a condus cu 2-0. "Lupii galbeni" au sunat revenirea din lovitura liberă executată de Jair, iar faza i-a fost reproşată lui Ştefan Târnovanu, titularul indiscutabil până la meciul de la Ploieşti, de către Gigi Becali.
Finanţatorul susţine că Ştefan Târnovanu ar fi putut para şi l-a adus în discuţie pe Andrei Vlad, care n-a mai apărat în Superliga din decembrie 2022, în victoria FCSB-ului cu FC Botoşani, 1-0, atunci titularul porţii a fost accidentat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru început, marţi, în Oţelul - FCSB, din Cupa României, Andrei Vlad va fi titular, întrucât pe el se bazează clubul în această competiţie.
Apoi, duminică, pe 5 noiembrie, în FCSB - Rapid, din Superliga, titularul va fi ales dintrei cei doi portari.
MM Stoica, despre golul încasat de Ştefan Târnovanu din lovitură liberă cu Petrolul
"Nu pot să acuz pe nimeni. Sunt greşeli ale tuturor, pentru că lovitura liberă nu a venit din senin. Nu am spus că îi văd o parte de vină (n.r. - lui Târnovanu). Deci, te rog frumos, că nu am acuzat niciodată jucătorii noştri. Nu am făcut asta niciodată.
Oricum Vlad apără la Galaţi, pentru că el apără în Cupa României. După trebuie discutat cu Marius Popa, antrenorul de portari. Marţi va apăra Vlad, Iar cu Rapid vom vedea", a declarat conducătorul de la FCSB, MM Stoica, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cu Oţelul Galaţi, pentru Andrei Vlad va fi abia al doilea meci al sezonului, după ce a apărat şi 90 de minute tot în Cupa României, cu Bihor, scor 2-0, pe 27 septembrie.
Andrei Vlad i-a cerut lui Gigi Becali să plece de la FCSB, însă finanţatorul FCSB a refuzat categoric. Afaceristul chiar s-a arătat amuzat de cererea portarului, iar ironic i-a transmis că o echipă oricum nu are nevoie şi de un al doilea portar pe care să se poată baza.
- Citește și
- CSM Bucureşti, de neoprit în Europa! "Tigroaicele" au bifat a treia victorie la rând în Liga Campionilor, 29-24 cu Buducnost
- VIDEO | New Orleans s-a impus fără mari probleme în faţa lui New York Knicks! Zion Williamson şi Brandon Ingram au fost cei mai buni marcatori
- Universitatea Craiova are un nou antrenor! Mutarea pe care nimeni nu o prevedea
- "Luptăm pentru salvarea de la retrogradare". Adrian Mititelu a anunţat înmărmurit noul obiectiv la FCU Craiova: "Am fost în vestiar şi le-am reproşat"
- Veste uriaşă pentru FCSB! Şi-a revenit şi ar putea fi titular în derby-ul cu Rapid. ”Totul e perfect la el” | EXCLUSIV
- Părinţii lui Luis Diaz au fost răpiţi în Columbia! Mama fotbalistului de la Liverpool a fost salvată. Mesajul clubului din Premier League
- Tragedie în hochei. Jucătorul a suferit o tăietură la gât în timpul meciului, iar clubul a anunţat decesul. Meciurile au fost amânate
- Mircea Rednic răsuflă uşurat după victoria UTA-ei cu FCU Craiova. ”Ne va da încredere”. Ce a spus ”Puriul” despre meciul cu Dinamo
- Scandal uriaş la finalul meciului FCU Craiova - UTA. Adrian Mititelu Jr. i-a înjurat şi i-a ameninţat pe arbitrii partidei
- MO-NU-MEN-TAL! Două nou-promovate au oferit meciul săptămânii în Europa! Echipa lui Claudio Ranieri a câştigat, deşi era condusă cu 3-0 în minutul 70
- I-a agitat pe fanii Barcelonei, s-a certat cu Xavi şi l-a scos din minţi pe Ancelotti, iar acum e din nou victimă. Vinicius Junior, subiectul unei anchete pentru insulte rasiste în "El Clasico"
- Un nou pas greşit făcut de Gloria Buzău în cursa pentru promovare. Înfrângere pe propriul teren cu FC Argeş
- FOTO&VIDEO | Momente emoţionante în Bănie. FCU Craiova 1948 a pregătit în tribune o zonă în memoria celor mai înfocaţi suporteri ai clubului
- Performanţă remarcabilă pentru Irina Bara. Românca a câştigat turneul de la Heraklion, după o finală cu Andreea Mitu
Afla mai multe despre: andrei vlad fcsb, andrei vlad portar fcsb, otelul fcsb cupa romaniei