You are here:

Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham, războinic după înfrângerea clară cu Chelsea: "Autoritatea arbitrilor este diminuată"

Ange Postecoglou, managerul lui Tottenham, războinic după înfrângerea clară cu Chelsea:  "Autoritatea arbitrilor este diminuată"

Premier League

Comentarii

Tottenham, ultima echipă neînvinsă din acest sezon de Premier League a fost învinsă de Chelsea, pe teren propriu, scor 4-1 într-un meci al etapei cu numărul 11 din Premier League.

Managerul instalat pe banca echipei din nordul Londrei în vara acestui an a dat dovadă de fair-play după înfrângerea din meciul nebun cu rivalii de la Chelsea.

A fost un derby nebun în Londra! Duelul dintre Tottenham şi Chelsea a avut de toate. Cinci goluri, două cartonaşe roşii şi mult dramatism.

Gazdele conduse de Ange Postecoglou au marcat primele. Dejan Kulusevski a avut noroc cu devierea unui adversar.

Cristian Romero l-a faultat dur în careu pe conaţionalul Enzo Fernandes şi a vazut roşu direct. Palmer a înscris cu emoţii.

Dupa pauză, Tottenham a rămas în nouă jucători. Destiny Udogie a fost eliminat şi el.

Raheem Sterling a evitat pasul la ofsaid al fundaşilor de la Spurs şi i-a pasat lui Nicolas Jackson pentru 2 la 1.

Senegalezul s-a dezlanţuit în prelungiri. A mai marcat de două ori şi tocmai fostul antrenor, Pocchetino i-a administrat lui Spurs prima înfrângere din acest campionat.

Noul lider din Anglia este Manchester City.

Ange Postecoglou, fair-play după înfrângerea cu Chelsea

Ange Postecoglou a declarat la conferinţa de presă de după meci faptul că autoritatea arbitrilor este diminuată de reacţiile altor manageri din Premier League.

"Managerii din Premier League ar trebui să-şi vadă de treabă, să-şi managerieze cluburile. Eu n-am vorbit şi nu voi vorbi niciodată despre regulile fotbalului cu un arbitru. 

Am fost învăţat şi crescut în aşa fel încât să respect arbitrii. Ce fac acum managerii? Inclusiv eu? Încercăm din răsputeri să fentăm regulamentul.

Nu suntem în măsură. Ce îmi doresc eu este să avem cei mai buni arbitrii, consider că este foarte greu pentru un arbitru să ţină un meci sub control în ziua de azi.

Autoritatea lor este diminuată în permanenţă, eu am crescut cu frica arbitrilor.

Îi consideram ca pe nişte poliţişti, acum lumea a început să vorbească înapoi acestor "poliţişti".

Apreciez puritatea unui meci de fotbal, dar acest aspect nu se mai vede, este şi problema mea, trebuie să mă adaptez.

Îmi doresc ca echipa mea să joace ofensiv, rapid, cu multă intensitate.

Dacă primim un cartonaş roşu şi un penalty împotriva noastră trebuie să continuăm cu aceeaşi mentalitate.

Dar trebuie să stăm câte două minute până se analizează fiecare fază, să vedem dacă este offside sau nu.

Aceste decizii trebuie să revină la latitudinea tuşierilor." a declarat managerul australian al celor de la Tottenham Hotspur, după meciul cu Chelsea.

 

Afla mai multe despre: tottenhamange postecoglouchelsea 

viewscnt
Articole similare