You are here:

Angela Merkel şi Simona Halep. "Ce mai face fătuca aia a voastră!?" Momentul în care cancelarul Germaniei a surprins un ministru al României

Angela Merkel şi Simona Halep. "Ce mai face fătuca aia a voastră!?" Momentul în care cancelarul Germaniei a surprins un ministru al României

Tenis

Comentarii

Simona Halep a devenit "Cetăţean de onoare" al Municipiului Bucureşti, în cadrul unui eveniment organizat luni seară la Tetrul Excelsior din Capitală, iar preşedintele FRT, George Cosac a povestit o întâmplare elocventă pentru notorietatea de care se bucură constănţeanca peste tot în lume.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, este, cel puţin la nivel declarativ fan al Simonei Halep şi se arată interesată de parcursul ei în discuţiile cu oficialii români.

"Acum trei sau patru ani, (n.r. Halep) a venit în România pentru câteva zile, îi expira paşaportul. Mi-a cerut să mergem să-l schimbăm. Mergem, cu ocazia asta a făcut cunoştinţă cu Ministrul de Externe. Mergem la domnul ministru şi, printre altele, i-a spus un lucru foarte important. «De câte ori mă văd cu doamna Merkel, mă opreşte şi mă întreabă 'Ce mai face fătuca aia a voastră? Cum îi merge, ce mai face? Ce mai câştigă?». Iată că pentru doamna Merkel, Simona reprezintă foarte mult", a dezvăluit George Cosac în cadrul evenimentului în care Halep a fost numită cetăţean de onoare al Bucureştiului.

La ceremonie au participat personalităţi ale vieţii sportive, printre care preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, Ilie Năstase, Andrei Pavel şi preşedintele COSR, Mihai Covaliu.

Ilie Năstase a pus-o pe Simona Halep să ia în braţe un număr 1 format din flori şi i-a transmis Gabrielei Firea că vrea o sală de 15.000 de locuri.

Proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al Capitalei Simonei Halep a fost adoptat în octombrie 2017 de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Afla mai multe despre: angela merkelgermaniahaleptenis 

viewscnt
Articole similare