Antrenorul echipei Manchester United, Ralf Ragnick, a declarat că atacantul francez Anthony Martial vrea să părăsească formaţia.
Ralf Rangnick confirmă că Anthony Martial vrea să părăsească Manchester United
”Am vorbit mult timp. Mi-a spus că este la Manchester United de şapte ani şi că simte că acum este momentul să se schimbe ceva, să meargă să joace în altă parte”, a declarat Ragnick, pentru BBC.
Germanul spune că îl înţelege pe jucător: ”Cred că este legitim. Îl pot urmări, dar trebuie să ţinem cont şi de situaţia clubului. E o perioadă de COVID, jucăm trei competiţii în care avem ambiţii. Ne dorim să reuşim. Din câte ştiu, nu am primit nicio ofertă şi, atâta timp cât aşa va fi, el va rămâne”.
Martial, 26 de ani, a disputat doar zece partide în acest sezon în toate competiţiile, dintre care doar două ca titular, marcând un gol. El mai are contract cu United până în vara anului 2024. Înainte de a ajunge în Anglia, în septembrie 2015, Martial a mai evoluat pentru Olympique Lyon şi Monaco.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
FC Sevilla este echipa care îl doreşte pe internaţionalul francez şi speră să obţină împrumutul acestuia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ralf ragnick-manchester united-anthony martial