Rudi Garcia, noul antrenor al lui Cristiano Ronaldo la echipa Al-Nassr, a declarat că fotbalistul se află într-o stare fizică bună şi s-a integrat în colectiv.
El a mai spus că Ronaldo este un învingător înăscut şi este condus de dorinţa de a câştiga. Astfel, atacantul portughez va reuşi să îi motiveze şi pe coechipierii săi.
Tehncianul a subliniat că Ronaldo este unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume, iar transferul său este important pentru Arabia Saudită şi pentru clubul Al-Nassr.
De asemenea, Garcia a comparat momentul în care starul portughez a sosit în Arabia Saudită cu sosirea lui Pele la Cosmos New York.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Seamănă puţin cu sosirea lui Pele!”
”El este bine din punct de vedere fizic, nu ne îndoiam de asta. Cum am gândit adesea, marii campioni sunt cei mai uşor de condus. El s-a integrat. L-am văzut râzând şi glumind cu noii coechipieri. A fost cu noi la ultimul meci, chiar dacă nu a putut juca.
A fost în vestiar, s-a antrenat pe bicicletă şi era fericit de golul nostru. Are dorinţa de a câştiga, este un învingător şi va trage pe toată lumea din acest punct de vedere", a spus Rudi Garcia.
”Este grozav. Un jucător de top pentru noi, pentru Al-Nassr. Pentru Arabia Saudită. Cristiano Ronaldo este mai mult decât un jucător. Este unul dintre cei mai buni din lume, de cinci ori (a câştigat) Balonul de Aur. Cred că pentru dezvoltarea fotbalului din Arabia Saudită şi a Orientului Mijlociu este foarte important.
Dacă ar fi să fac o comparaţie, cred că seamănă puţin cu sosirea lui Pele (la Cosmos New York) în epoca lui, în special pentru dezvoltarea fotbalului, a sportului şi a culturii în Arabia Saudită. Acum toată lumea ştie unde este clubul nostru. Cred că am trecut de la 800.000 la zece milioane de urmăritori în câteva ore, câteva zile graţie sosirii lui Cristiano", a spus Garcia.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano ronaldo-rudi garcia-al nassr