Dinamo a învins, vineri seară, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Gaz Metan Mediaş, într-un meci din etapa a şasea a play-out-ului Ligii 1.
La finalul partidei, antrenorul lui Gaz Metan a recunoscut că deja s-a obişnuit cu ideea că echipa nu va mai exista la finalul sezonului. Totuşi, el a evidenţiat faptul că echipa lui a arătat mai bine decât în meciul cu Rapid, când Gaz Metan a încasat 8-0.
Antrenorul a adus şi veşti bune şi a dezvăluit că oameni din fotbalul Ligii 1 sunt interesaţi de anumiţi jucători de la Gaz Metan. El este de părere că mulţi dintre jucătorii lui pot evolua pe prima scenă a fotbalului românesc.
”Am zis după meciul de la Rapid că va fi altfel cu Dinamo. Speram să marcăm, să îi aducem un pic în degringoladă pe cei de la Dinamo. Până la urmă este un rezultat echitabil, sunt mai maturi în joc. Diferenţa se vede, dar mergem mai departe. Sunt anumite persoane care se interesează de anumiţi jucători.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Unii vor rămâne în Liga 1 şi sper să facă pasul cu brio. Eu mă bucur şi cred în ei. Le-am zis înainte de meci că trebuie să demonstrăm că putem juca fotbal. Sunt convins că unii vor juca în Liga 1. Nu mă interesează Clinceniul. Vă spun sincer că m-am împăcat cu gândul. E greu, mă doare sufletul, dar asta e viaţa”, a declarat Flavius Boroncoi.
Clasamentul play-out-ului este următorul: 1. Rapid – 35 de puncte, 2. Sepsi – 33, 3. FC Botoşani – 32, 4. U Craiova 1948 – 28, 5. CS Mioveni - 28, 6. UTA Arad – 26, 7. Chindia Târgovişte – 22, 8. Dinamo – 16, 9. Academica Clinceni – 3, 10. Gaz Metan Mediaş – -27.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: flavius boroncoi-gaz metan-dinamo