You are here:

Antrenorul lui Tătăruşanu, declaraţie surprinzătoare. Cum a explicat rezultatele bune de pe banca lui Nantes

Antrenorul lui Tătăruşanu, declaraţie surprinzătoare. Cum a explicat rezultatele bune de pe banca lui Nantes
Comentarii

Antrenorul bosniac Vahid Halilhodzic a explicat rezultatele bune pe care FC Nantes le-a înregistrat în ultima perioadă prin "japonizarea" clubului.

Halilhodzic a antrenat naţionala Japoniei înainte de a prelua gruparea la care evoluează Ciprian Tătăruşanu, iar aplicarea valorilor societăţii din Ţara Soarelui Răsare a ajutat echipa să iasă din impas.

"Am vrut să <japonizez> un pic clubul, aducând valorile societăţii japoneze: munca, respectul, punctualitatea, determinarea, mentalitatea. Un jucător care ajunge cu întârziere la antrenament va ajunge cu întârziere şi în meci. Îi vor lipsi zecimile de secundă care fac diferenţa", a declarat Halilhodzic, pentur France Football, potrivit lefigaro.fr.

Vahid Halilhodzic, ultima dată selecţionerul Japoniei, a fost numit la conducerea tehnică a echipei FC Nantes la 2 octombrie, când formaţia franceză era pe locul 19, retrogradabil, cu şase puncte, după opt etape.

Antrenorul a debutat cu o înfrângere în campionat, 0-3, la Bordeaux, la 7 octombrie, dar, de atunci, FC Nantes a câştigat patru meciuri la rând, trei în campionat şi unul în Cupa Ligii, şi a remizat într-o partidă, ultima, scor 1-1, cu Rennes în deplasare, în Ligue 1. Cu aceste rezultate, FC Nantes a ieşit din zona retrogradării şi a ajuns pe locul 10, cu 16 puncte, în 13 etape, nouă "peste" actuala ocupantă a locului 19, AS Monaco.

Afla mai multe despre: tatarusanuhalilhodzicfc nantesfranta 

viewscnt
Articole similare