MM Stoica l-a identificat pe Marius Croitoru ca antrenorul ideal pentru FC U Craiova, având în vedere politica de transferuri de la club.
FC U Craiova a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc în această vară, după ce a reuşit să obţină două promovări consecutive.
Odată cu întoarcerea în Liga 1, familia Mititelu a decis să renunţe la o bună parte din lotul pe care îl avea în al doilea eşalon, alături de antrenor, şi a aduc o multitudine de străini.
Ideea era simplă: conducerea clubului era de părere că poate aduce fotbalişti la fel de valoroşi ca în Liga 1, dar pe salarii mai mici, întrucât românii cer salarii mai mari la noi în ţară.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Astfel, o întreagă turmă de străini a venit în Bănie, mulţi dintre care au părut mult sub nivelul campionatului nostru.
Deşi există şi câteva excepţii, precum Baeten sau Asamoah, majoritatea străinilor aduşi au dezamăgit, iar echipa se află într-o luptă împotriva retrogradării.
MM Stoica a sugerat că această politică de transferuri ar fi putut funcţiona, dacă cei de la Craiova ar fi avut un anumit om în staff.
Antrenorul perfect pentru Craiova lui Mititelu
Fie ca antrenor sau director sportiv, Marius Croitoru are un istoric bun când vine vorba despre aducerea străinilor de calitate în Liga 1, iar MM este de părere că acesta ar fi putut fi cheia pentru olteni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Şi când era director sportiv, tot Marius Croitoru alegea jucătorii. Sunt prieten cu Adrian Mititelu şi cu Adiţă Mititelu. Sunt oameni la care ţin foarte mult. Mi-am dorit foarte mult să aibă rezultate.
Echipa s-a orientat către jucători străini. Dar îi lipsea cineva precum Croitoru, care să poată să aleagă. Eu ştiu cam tot ce se întâmplă în fotbalul românesc.
Cei de la Craiova au salarii mult mai mari decât Botoşani. Au fond de salarii de 300.000 de euro lunar”, a declarat MM Stoica, pentru Telekom Sport.
”Noi avem o treime din fondul de salarii al celor de la Craiova”, a adăugat Marius Croitoru.
- Citește și
- CFR Cluj sabotează venirea lui Dan Petrescu la naţională! Anunţ dinspre conducerea ardelenilor: ”Nu poate pleca”
- Ce ar vrea Toni Petrea să primească FCSB-ul din partea lui Moş Crăciun: ”Vedem dacă ajunge scrisoarea”
- Gigi Becali, lovitură surpinzătoare! Un fotbalist de naţională, la FCSB: ”Are un cuvânt de spus” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: marius croitoru