You are here:

Anunţ de ultim moment despre Michael Schumacher! Germanul va fi operat: la ce se aşteaptă medicii

Anunţ de ultim moment despre Michael Schumacher! Germanul va fi operat: la ce se aşteaptă medicii

Diverse

Comentarii

Fostul pilot Michael Schumacher, care a suferit un accident grav la schi în 2013, ar urma să fie supus unei noi intervenţii chirurgicale, susţine Contro Copertina, potrivit Le Figaro.

Operaţia ar fi legată de un tratament făcut anul trecut la Paris, cu celule suşă cardiace.

Intervenţia chirurgicală va fi făcută de francezul Philippe Menasche, obiectivul fiind ”regenerarea sistemului nervos central”.

Michael Schumacher, acum în vârstă de 51 de ani, a suferit un accident grav la schi în decembrie 2013, la Meribel. De atunci, el nu a mai fost văzut în public şi familia sa a fost discretă în ceea ce priveşte starea de sănătate a fostului sportiv.

Michael Schumacher, ales cea mai influentă persoană din istoria F1

Iniţial, pe lista realizată de o comisie de experţi s-au aflat 32 de personalităţi care au avut o influenţă importantă asupra F1. După o serie de runde de votare 1-1, s-a ajuns la doar două nume: Bernie Ecclestone şi Michael Schumacher. Schumacher a obţinut 61 la sută din totalul voturilor din finală, iar Ecclestone 39 la sută.

Michael Schumacher a avut următorul “parcurs” către victorie:

  • L-a învins pe Niki Lauda 56% la 44%
  • L-a învins pe Ayrton Senna, 52% la 48%
  • L-a învins pe Juan Manuel Fangio, 72% la 28%
  • L-a învins pe Enzo Ferrari, 54% la 46%
  • În finală l-a învins pe Bernie Ecclestone, 61% la 39%.

Schumacher are în palmares şapte titluri de campion mondial, în 1994, 1995 (ambele cu Beneton), 2000, 2001, 2002, 2003 şi 2004 (toate cinci cu Ferrari), performanţă neegalată până acum.

Afla mai multe despre: michael schumacher 

viewscnt
Articole similare