You are here:

Anunţ de ultimă oră despre noul stadion al lui Dinamo. Câte locuri va avea până la urmă şi în ce fază se află proiectul de reconstrucţie

Anunţ de ultimă oră despre noul stadion al lui Dinamo. Câte locuri va avea până la urmă şi în ce fază se află proiectul de reconstrucţie

Superliga

Comentarii

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, şi preşedintele CS Dinamo, George Cosac, au afirmat, vineri, că noul stadion Dinamo, care va fi construit în zona vechiului velodrom este în grafic, demnitarul precizând că va fi unul dintre cele patru arene din programul asumat de România pentru organizarea Campionatului European din 2020.

“După cum a anunţat Compania Naţională de Investiţii, suntem în faza în care după ce se vor finaliza studiile de fezabilitate vom putea demara lucrările. Chiar dacă suntem în întârziere, eu pot spune că din punctul de vedere al Ministerului de Interne ne-am atins obiectivul, chiar dacă nu este amplasamentul stadionului consacrat, pe care şi l-au dorit cei care ne susţin. Eu zic că am reuşit totuşi să fie unul dintre cele patru stadioane care vor fi construite. Tocmai pentru a nu mai exista probleme juridice am luat decizia să mutăm amplasamentul. În continuare suntem în instanţă”, a declarat Carmen Dan la festivitatea de premiere a sportivilor CS Dinamo.

Preşedintele CS Dinamo, George Cosac a spus că noul stadion va avea o capacitate de aproximativ 20.000 de locuri. “Cu stadionul suntem în grafic, se lucrează la PUZ apoi urmează celelalte etape care vor duce la construcţia respectivului edificiu în zona velodromului. Stadionul va avea undeva la 20.000 de locuri. Cred că suporterii dinamovişti au demonstrat că merită cu prisosinţă un stadion nou. Cred că dacă vom avea puţină răbdare vom avea şi echipa de fotbal”, a declarat Cosac.

Afla mai multe despre: stadion dinamocarmen danliga 1george cosac 

viewscnt
Articole similare