German "Mono" Burgos, antrenorul secund al lui Atletico Madrid, a confirmat că va pleca de pe Wanda Metropolitano la finalul sezonului şi nu va mai fi mâna dreaptă a lui Diego Simeone. Tehninicianul are o ambiţie: vrea ca Atletico să câştige din nou Liga Campionilor pentru a pleca cu o medalie la gât.
La finalul acestui sezon, Mono Burgos va pleca de la Atletico Madrid. Ca să pună capăt speculaţiilor în ceea ce-l priveşte, Burgos a ales să confirme plecarea sa într-un interviu acordat chiar televiziunii online a celor de la Atletico Madrid. Burgos vrea să fie principal începând de sezonul viitor.
"La sfârşitul acestei stagiuni, îmi voi începe cariera ca antrenor principal. Cu mai mult de zece ani experienţă în prima ligă, cred că sunt capabil să conduc destinele unei echipe. Voi avea amprenta antrenorilor care m-au format pe mine ca fotbalist şi ca om: Luis Aragones, Carlos Griguol, Marcelo Bielsa şi Toro Gallego", a spus German Burgos, conform Mundo Deportivo.
Secundul lui Atletico a mărturisit şi cum le-a comunicat oficialilor echipei că nu va mai continua: "Am avut o şedinţă, cu toţii, şi le-am spus. Au perceput plecarea ca pe un lucru normal, e normal ca un antrenor secund să vrea să fie principal! Diego Simeone mi-e prieten, ne cunoaştem foarte bine, ne înţelegem doar din semne, din priviri. Am luat prânzul cu Cholo de mai multe ori decât l-am luat cu familia mea!", a mai spus tehnicianul.
Burgos vrea să plece de pe Wanda Metropolitano cu medalia de câştigător al Ligii Campionilor, după ce Atletico Madrid a eliminat campioana en-titre, Liverpool: "Toată lumea visează la câştigarea Ligii Campionilor. Sunt un visător. Până la ultimul minut al meu aici, sunt gata să ne îndeplinim obiectivele. Vreau să plec de la Atletico Madrid fiind campion! Vreau să câştigăm Liga Campionilor şi sunt gata să-mi urmez visul", a mai declarat Burgos.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: german burgos, atletico madrid, plecare