Antrenorul echipei FCSB, Toni Petrea, a anunţat că nu se va putea baza pe Darius Olaru şi Andrei Miron în duelul cu CFR Cluj din Supercupa României.
CFR Cluj - FCSB se vor întâlni în Supercupa României joi, de la ora 19:00 pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti.
Partida va fi în direct pe Telekom Sport şi telekomsport.ro.
De la această partidă vor lipsi din lotul lui FCSB: Andrei Miron şi Darius Olaru, ambii accidentaţi.
„Din păcate nu ne vom putea baza pe Miron şi Olaru o perioadă de 2-3 săptămâni. Sperăm totuşi într-o revenire mai rapidă a lor. Sunt jucători importanţi în angrenajul echipei. Sper ca înlocuitorii lor să joace cât mai bine, iar exprimarea echipei să nu aibă de suferit şi cu atât mai mult rezultatele", a anunţat azi la conferinţa de presă premergătoare partidei, Petrea.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Acest trofeu este un obiectiv”
„Supercupa este un meci în urma căruia poţi câştiga un trofeu. Şi orice antrenor sau jucător îşi doreşte să câştige trofee. Pentru noi este un obiectiv, încercăm să ne ridicăm la nivelul jocului, la nivelul adversarului. Întâlnim o echipă foarte bună, care cu siguranţă va veni ambiţionată şi de rezultatul nefavorabil înregistrat în campionat cu noi. Ambiţiile şi orgoliile sunt la fel de mari. Principalul nostru obiectiv rămâne campionatul, asta este clar", a precizat Anton Petrea.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cfr cluj, fcsb, darius olaru, andrei miron