You are here:

Anunţ şocant al portarului Angliei de la EURO U21, învins de "tricolorii" mici. A vrut să se sinucidă

Anunţ şocant al portarului Angliei de la EURO U21, învins de "tricolorii" mici. A vrut să se sinucidă

Premier League

Comentarii

Dean Henderson (22 de ani) este legitimat la Manchester United, însă nu a apucat până acum să debuteze pentru "diavoli", fiind împrumutat la diverse echipe. Chiar şi aşa, a fost numărul 1 din poarta Angliei la Campionatul European sub 21 de ani, iar de curând a fost chemat şi la prima reprezentativă.

Însă viaţa de sportiv nu este doar lapte şi miere, chiar dacă joacă în cel mai puternic campionat al lumii şi aparţine de unul dintre cele mai importante cluburi de fotbal. 

În acest moment la Sheffield United, una dintre revelaţiile sezonului în Premier League, Henderson i-a dezvăluit unui jurnalist englez că a avut gânduri suicidale: "Când am stat şi am vorbit anul acesta pentru cartea mea, mi-a spus că s-a gândit să iasă cu maşina de pe Snake Pass din cauza abuzului şi acuzaţiilor la care a fost supus de fanii rivali", a scris Danny Hall, într-o postare pe Twitter. 

Sneak Pass este un drum care face legătura între Manchester şi Sheffield şi are o reputaţie pentru faptul că este un drum pe care se produc multe accidente grave. 

Patru goluri a primit Dean Henderson de la "tricolorii" mici în vară, două de la Florinel Coman şi câte unul de la George Puşcaş şi Ianis Hagi. El a fost numit unul dintre principalii vinovaţi de fanii englezi pentru eliminarea prematură a selecţionatei Albionului. 

Afla mai multe despre: dean henderson 

viewscnt
Articole similare