Jupp Heynckes, în vârstă de 72 de ani, a confirmat că a primit o ofertă de a antrena echipa Bayern Munchen până la finalul sezonului, dar a subliniat că vrea să studieze cu calm această propunere.
"Nu este nimic stabilit. Trebuie să analizez cu calm această propunere. În urmă cu patru ani şi jumătate am plecat de la Bayern, dar fotbalul a continuat să evolueze", a declarat Heynckes.
Heynckes a mai spus că s-a întâlnit cu conducătorii de la Bayern, Uli Hoeness, Karl-Heinz Rummenigge şi Hasan Salihamidzic, care i-au oferit posibilitatea de a prelua echipa până în vara anului 2018.
Jupp Heynckes a reuşit ultima performanţă majoră din istoria grupării bavareze, în 2013, când a câştigat "tripla" campionat, Cupa Germaniei, Liga Campionilor. După acest succes, tehnicianul german s-a retras din activitate, fiind înlocuit de Pep Guardiola.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Heynckes a condus de trei ori pe Bayern în cariera sa, între 1987 şi 1991, în 2009 o scurtă perioadă, şi între 2011 şi 2013. În palmaresul germanului figurează trei titluri naţionale cu Bayern şi două trofee ale Ligii Campionilor, primul fiind reuşit la conducerea tehnică a formaţiei Real Madrid, în 1998.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: jupp heynckes, bayern, antrenor, ancelotti