Florin Gardoş (31 de ani) susţine că nu şi-a încheiat contractul cu U Craiova şi că o decizie în privinţa viitorului său în club va fi luată abia la finalul lunii iunie.
Florin Gardoş nu mai este om de bază la U Craiova şi ar putea părăsi clubul în vară. Până atunci, oltenii au reziliat deja mai multe contracte. U Craiova a considerat că nu mai are nevoie de Martic, Dielna şi Tiago Ferreira
Fostul jucător al FCSB a luat cuvântul în privinţa viitorului său: "Nu mi-am reziliat contractul cu Universitatea Craiova şi intenţionez să continui până la finalul contractului (30 iunie). Dacă se schimbă ceva, vă anunţ aici", a susţinut apărătorul central al oltenilor printr-un mesaj publicat pe contul personal de Facebook.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Vom vedea, vom lua o decizie în momentul în care vom ajunge la final”, a declarat Corneliu Papură pentru Telekom Sport.
Fundaşul central a suferit o nouă accidentare în acest sezon al Ligii 1, la returul cu Sabail din Europa League, şi a strâns doar 11 meciuri pentru U Craiova în această stagiune.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: florin gardos, u craiova