You are here:

Apariţie inedită la Voluntari - Rapid. Pe cine au surprins camerele TV. ”Oooo, ce surpriză, ce surpriză!” | VIDEO

Apariţie inedită la Voluntari - Rapid. Pe cine au surprins camerele TV. ”Oooo, ce surpriză, ce surpriză!” | VIDEO

Superliga

Comentarii

Ultimul meci al etapei a patra din Superligă, cel dintre FC Voluntari şi Rapid, a oferit o ipostază extrem de rară în care se află unul dintre dintre personajele cu o funcţie de conducere la nivelul fotbalul românesc.

FC Voluntari şi Rapid s-au întâlnit în ultimul meci al etapei cu numărul patru din noul sezon al Superligii României.

La partida de la Voluntari, gazdele au dat lovitura încă din secunda 10, prin Doru Andrei, ”ajutat” şi de neatenţia portarului oaspeţilor, Horaţiu Moldovan. Oaspeţii au egalat în minutul 12, prin Marko Dugandzic.

În minutele care au urmat, într-unul din cadrele oferite de producătorii meciului, camerele au observat o ”galerie” selectă în tribuna oficială a arenei din Voluntari.

Din aceasta făceau parte: directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, fostul selecţioner al României Anghel Iordănescu, dar şi doi oficiali din partea LFP, preşedintele Gino Iorgulescu şi secretarul general Justin Ştefan.

Apariţie inedită la Voluntari - Rapid. Pe cine au surprins camerele TV. ”Oooo, ce surpriză, ce surpriză!” | VIDEO

Prezenţa inedită a şefului Ligii Profesioniste de Fotbal pe stadionul ”Anghel Iordănescu” din Voluntari a fost remarcată spectaculos, prin prisma apariţiilor sale extrem de rare la meciurile de fotbal sau în spaţiul media.

”Oooo, ce surpriză, ce surpriză! E Gino Iorgulescu, preşedintele LPF”, a fost reacţia lui Emil Grădinescu, unul dintre comentatorii partidei.

Orlando Nicoară, directorul EAD, firma care deţine drepturile TV, a dezvăluit de ce Gino Iorgulescu preferă să se ocupe de soarta Superligii României din spatele uşilor închise.

"Lucrez cu Gino Iorgulescu. Deşi voi îl criticaţi, de fiecare dată când am avut probleme de rezolvat le-am rezolvat cu el. Dacă eu am o problemă cu produsul, îl sun pe Gino şi rezolv cu el problema. 

Nu reuşeşte să fie prezent în spaţiul public şi nici nu a vrut. L-a desemnat pe Justin Ştefan (n.r. - secretarul general LPF) să comunice în numele LPF, dar din punctul nostru de vedere am avut un partener ok în Gino Iorgulescu", a declarat Orlando Nicoară, la SportCast cu Sile.

Afla mai multe despre: voluntari rapidlpfgino iorgulescu 

viewscnt
Articole similare