You are here:

Aproximativ 250 de biciclişti pleacă marţi din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Drobeta Turnu Severin, pentru a se reuni la Alba Iulia, cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Aproximativ 250 de biciclişti pleacă marţi din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Drobeta Turnu Severin, pentru a se reuni la Alba Iulia, cu ocazia Centenarului Marii Uniri

Ciclism

Comentarii

Aproximativ 250 de biciclişti pleacă marţi din Bucureşti, Iaşi, Timişoara şi Drobeta Turnu Severin, pentru a se reuni la Alba Iulia, în cadrul celui mai mare marş pe bicicletă dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire, intitulat „Pedalăm pentru România”.

"Aproape 250 de biciclişti amatori vor pleca mâine – 26 iunie, din patru oraşe tradiţionale, pentru a se reuni, 5 zile mai târziu, la Alba Iulia. Zeci de localităţi străbătute cu 20 de km/h, 100 de kilometri/zi, 500 de kilometri de pedalat. Acestea sunt principalele coordonate ale „Pedalăm pentru România” cel mai mare marş pe bicicleta dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire. Plecarea din fiecare oraş se va face la ora 9.30, am lansat invitaţia autorităţilor de a pedala câţiva metri alături de noi, iar la start îi aşteptăm pe toţi cei pasionaţi de bicicletă pentru a ne încuraja", anunţă organizatorii, Asociaţia "Cu bicicleta departe", reprezentată de Lucian Mîndruţă şi Mircea Olaru., parte a echipei care de 12 ani organizează evenimentele “Cu bicicleta la mare”. 

Punctele de plecare în cursă vor fi:  Iaşi - Palatul Culturii, lângă statuia lui Ştefan Cel Mare, Timişoara - Piaţa Operei, chiar în faţa Operei. Bucureşti - Piaţa Palatului, lângă statuia lui Carol I de pe Calea Victoriei (langa BCU),  Drobeta Turnu Severin -  din faţa Monumentului Eroilor.

La Bucureşti, Iaşi şi Timişoara, sosirea participanţilor este aşteptată începând cu 08:30, iar ceremonia de start va începe la 08:55, punerea în mişcare a bicicliştilor fiind programată pentru 9:30.

Toţi cicliştii din aceste trei oraşe care nu participă la marş sunt încurajaţi să însoţească măcar pentru câţiva kilometri participanţii, în semn de solidaritate.

"În regim „free rider” presupune că ciclistul participant îşi asigură cazarea pe tot parcursul deplasării, masa, logistica şi întoarcerea acasă, plătind doar logistica de care se foloseşte.  Înscrierile sunt închise, dar cine doreşte ne poate însoţi fără niciun anunţ. În acest caz, bicicliştii interesaţi pot însoţi grupul pe orice distanţă, atâta vreme cât se îngrijesc, în regim propriu, de cazare, masa şi variante de întoarcere acasă. Din pacate pentru ei nu mai avem tricouri oficial", precizează organizatorii evenimentului, precizând că "cei interesaţi se pot alătura plutonului şi în oraşele pe traseu, făcând publice programul şi opririle de pe traseu.

Echipa Basarabiei si Moldovei: 26 iunie – Piatra Neamt – Pensiunea Byblos, 27 iunie – Gheorgheni – Imola Motel,  28 iunie – Tirgu Mures – BlackLord Hotel, 29 iunie – Medias – Edelweis Hotel.

Echipa Ardealului si Banatului: 26 iunie – Arad – Continental Hotels,  27 iunie – Oradea –Continental Hotels, 28 iunie – Zalău – Grand Hotel Severus, 29 iunie – Turda – Potaissa Hotel.

Echipa Munteniei si Dobrogei: 26 iunie- Sinaia – Rina Hotels, 27 iunie – Baile Tusnad – Hotel O3zone, 28 iunie – Sighisoara – Binderbubi Hotel & Hotel Sighisoara,  29 iunie-  Sibiu – Ana Airport Hotel & Gasthof Sara.

Întoarcerea participanţilor înscrişi se face duminică, 1 iulie, cu autocarul, pentru biciclete existând transport separat.           

Evenimentul este non-profit şi este organizat de Asociaţia “Cu Bicicleta Departe”, pornita de echipa care de 12 ani organizează “Cu bicicleta la mare”.

Tura se adresează amatorilor de ciclism, tuturor celor preocupaţi de sport, dar şi celor care îşi doresc să dea, prin efortul lor, un mesaj de drag pentru România, în anul Centenarului.

"Cicliştii vor străbate 100 de kilometri în medie, fiecare zi, cu o viteză de 22 de km/h, cu pauze fixate la 20-30 de kilometri, în funcţie de dificultate. La fiecare oprire, participanţii au la dispoziţie snacks-uri, iaurt, glucoză şi ciocolată susţinerea efortului, banane pentru prevenirea crampelor musculare, apă şi portocale pentru hidratare. În aceste condiţii de deplasare, dacă ai câteva ture recente de peste 50 de kilometri şi ceva experienţă în sa, ai şansele sa ajungi la capăt onorabil. Marşul este unul asistat, pe parcursul întregului traseu participanţii sunt însoţiţi de un autocar pentru odihnă şi situaţii speciale, maşini tehnice pentru urgenţele legate de biciclete, salvare şi maşini care delimitează coloana", adaugă organizatorii, care precizează că "Pedalăm pentru România" este un marş ciclist, nu o cursă, "un exerciţiu de curaj, dar şi de rezistenţă fizică, cu scopul clar de a demonstra că toate generaţiile pot onora România prin efort, camaraderie şi grijă - nu doar prin vorbe mari".

Asociatia “Cu bicicleta Departe” organizează în fiecare an avem 4-5 ture de lungă distanţă pe şosea, cu sute de participanţi. 

"Ştim să ducem amatori departe. Îi învăţăm să îşi descopere limitele. Şi să le depăşească în siguranţă", spun organizatorii.

Afla mai multe despre: ciclism 

viewscnt
Articole similare