You are here:

"Ar fi fost cea mai dură pedeapsă din istoria fotbalului!" Dezvăluirile unui star. Ziua în care Klopp a aflat că jucătorii săi au petrecut în oraş până la 3 dimineaţa. Cum a reacţionat

"Ar fi fost cea mai dură pedeapsă din istoria fotbalului!" Dezvăluirile unui star. Ziua în care Klopp a aflat că jucătorii săi au petrecut în oraş până la 3 dimineaţa. Cum a reacţionat

Borussia Dortmund

Comentarii

Jurgen Klopp e recunoscut drept unul dintre cei mai carismatici antrenori ai momentului şi pentru faptul că ştie cum să-şi apropie jucătorii.

În prezent la Liverpool, Klopp a cunoscut cele mai mari satisfacţii ale carierei de antrenor la Borussia Dortmund, unde a cucerit două titluri de campion în Bundesliga şi a disputat o finală de Champions League.

Unul dintre cei mai importanţi jucători avuţi sub comandă de Klopp la Borussia, Ilkay Gundogan, a povestit într-o carte biografică dedicată tehnicianului german, că unul dintre secretele sale a fost reprezentat şi de faptul că le-a oferit multe libetăţi jucătorilor săi.

Printre ele şi permisiunea de a ieşi în oraş după fiecare etapă şi să se prezeinte "mahmuri" la antrenamentul de duminică.

"Ieşeam împreună destul de des, ca echipă. Mulţi dintre noi eram burlaci şi uneori se simţeau efectele în antrenamentele de duminică dimineaţă.

Dar nu cred că am exagerat. A fost ceva care ne-a unit şi mai mult. Aşa cred
", povesteşte Gundogan în volumul "Klopp, Bring The Noise".

"Ar fi fost cea mai dură pedeapsă din istoria fotbalului!"

Mijlocaşul susţine că Jurgen Klopp ignora aceste ieşri, însă totul până în momentul în care jucătorii nu mai reuşeau să se ridice la cel mai înalt nivel în timpul meciurilor. Şi a oferit un exemplu concludent în acest sens, petrecut după o victorie a Borussiei în faţa lui Bayern Munchen, într-un meci jucat în timpul săptămânii.

Cu patru etape înainte de final, Borussia şi-a învins rivala din lupta pentru titlu şi s-a distanţat la 6 puncte în fruntea clasamentului. Gundogan şi alţi patru jucători au ieşit în oraş şi au stat până la trei dimineaţa, fără însă să consume alcool.

Sâmbătă, Borussia juca cu Schalke 04, iar după doar nouă minute adversarii au deschis scorul. Din fericire pentru Dortmund, jucătorii lui Klopp au reuşit să întoarcă scorul şi s-au impus cu 2-1. Reacţia lui Klopp a venit a doua zi: "Cineva mi-a spus că mai mulţi dintre voi au ieşit în oraş în timpul săptămânii! Nu ştiu cine şi nici nu vreau să ştiu. Dar vă spun atât: acei jucători trebuie să fie foarte fericiţi că am câştigat ieri! Altfel am fi fost martorii celei mai dure pedepse din istoria fotbalului la nivel de club!".
 

Afla mai multe despre: kloppborussia dortmundliverpool 

viewscnt
Articole similare