You are here:

"Ar fi trist pentru sport". Reacţia Roxanei Mărăcineanu după anunţarea Superligii europene

"Ar fi trist pentru sport". Reacţia Roxanei Mărăcineanu după anunţarea Superligii europene

Sporturi

Comentarii

Ministrul francez al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a apărat poziţia instanţelor sportive internaţionale, în primul rând UEFA, împotriva unei Super Ligi europene a cluburilor de fotbal în afara competiţiilor oficiale, care ameninţă sistemul actual de organizare, bazat pe solidaritatea între cluburi, informează agenţia EFE.

Adresându-se postului de radio France Info, ministrul francez de origine română a afirmat, luni, că un campionat în care echipele participante nu vor accede pe criterii de calificare, ci din motive comerciale, "ar fi trist pentru sport".

În declaraţia sa, Roxana Mărăcineanu a insistat asupra faptului că "un sistem fără criteriu sportiv de calificare şi care leagă un club VIP de unele din cele mai puternice cluburi reprezintă nu numai negarea meritului sportiv, ci şi un pericol real pentru lumea fotbalului".

În opinia sa, acest proiect va "afecta grav actualul sistemul bazat pe redistribuire şi merit sportiv".

Din aceste considerente, ministrul francez al sporturilor a adăugat că are încredere în autorităţile sportive şi a transmis sprijinul Franţei faţă de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) şi forurile mondiale competente "pentru a apăra fotbalul de această nebunie comercială".

Duminică, preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a exprimat dezacordul faţă de Super Liga europeană şi a apreciat atitudinea cluburilor franceze de "a nega participarea" la acest proiect care "ameninţă principiul solidarităţii şi meritului sportiv".

Douăsprezece mari cluburi au oficializat luni lansarea Super Ligii, o competiţie privată care va face concurenţă actualei Ligi a Campionilor, o declaraţie de război căreia UEFA a promis că îi va da replica, excluzând echipele disidente şi pe jucătorii acestora.

"Douăsprezece dintre cele mai mari cluburi europene anunţă că au ajuns un acord pentru crearea unei noi competiţii, 'The Super League', guvernată de cluburile fondatoare. AC Milan, Arsenal, Atletico Madrid, Chelsea FC, FC Barcelona, Inter Milano, Juventus, Liverpool, Manchester City, Manchester United, Real Madrid şi Tottenham s-au unit în calitate de cluburi fondatoare", se poate citi într-un comunicat difuzat pe site-urile unora dintre aceste grupări.

Afla mai multe despre: roxana maracineanu 

viewscnt
Articole similare