Mijlocaşul francez Hatem Ben Arfa îl pune la zid pe selecţionerul naţionalei Franţei, Didier Deschamps, într-un articol publicat în France Football, pentru modul în care a evoluat noua campioană mondială în Rusia.
"Ar fi periculos pentru Franţa să se ascundă în spatele câştigării celei de-a doua Cupe Mondiale, iar acest stil de joc să devină unul de referinţă. Nu poţi ascunde faptul că acest stil de joc ultra-cinic al echipei Franţei este destul de urât.
Nu vreau să devină un exemplu pentru academiile cluburilor, pentru că oamenii încearcă adesea să îi copieze pe campionii mondiali. Bineînţeles, accept faptul că această metodă este foarte eficientă şi a fost implementată foarte bine", a scris mijlocaşul care s-a despărţit de PSG în această vară.
Ben Arfa, care a adunat 15 prezenţe la selecţionata "Cocoşului galic", susţine că tehnicianul francez ar trebui să ia exemplu de la Zinedine Zidane, care a plecat de la Real Madrid după ce a cucerit cea de-a treia Ligă a Campionilor la rând.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Îmi scot pălăria în faţa domnului Deschamps. Dar dacă aş în locul lui, aş pleca într-un moment de vârf, cum a făcut Zinedine Zidane la Real Madrid. În acest fel, succesorul său ar putea specula potenţialul echipei şi ar da frâu liber tinerilor jucători să practice acest sport minunat în felul în care o face Brazilia", a adăugat Ben Arfa.
Ajuns la 31 de ani, Ben Arfa este în prezent liber de contract, după despărţirea de Paris Saint-Germain. De-a lungul carierei, a mai jucat la Lyon, Marseille, Newcastle, Hull City şi Nice.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: deschamps, franta, cupa mondiala