Dorit insistent de echipa din oraşul său natal, Steaua Roşie Belgrad, Jovan Markovic (21 de ani) ar putea pleca din Bănie în această vară, dacă sârbii reuşeşc să se înţeleagă asupra unei sume de transfer cu şefii clubului din Bănie.
Un nou sezon a adus pe banca tehnică a Universităţii Craiova un nou antrenor, însă perspectivele oltenilor par mult mai puţin promiţătoare în acest an.
În ultima stagiune, cu Marinos Ouzounidis şi ulterior Laurenţiu Reghecampf pe bancă, după câştigarea Cupei şi Supercupei României, părea că trupa din Bănie s-ar fi putut lupta la titlu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dar, înaintea acestui sezon, oltenii par mai departe de lupta la campionat decât în oricare dintre ultimii ani, din pricina lotului îmbătrânit şi incomplet.
Mai mult, Universitatea Craiova şi-ar putea pierde şi unul dintre cei mai promiţători jucători: Jovan Markovic, om de bază în ultima stagiune, ar fi aproape de plecarea din Bănie.
Ofertat de Steaua Roşie Belgrad, fotbalistul cu origini sârbe ar fi interesat să revină în oraşul în care s-a născut, graţie prestaţiilor europene reuşite în ultimii ani de echipa pregătită de legenda lui Inter, Dejan Stankovic.
Ar trebui să plece de la Universitatea Craiova?
Odată cu eşecul răsunător al campioanei CFR în Champions League, declinul campionatului nostru este tot mai evident, iar Andrei Cristea este de părere că o mutare ar fi benefică pentru Markovic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Noul antrenorul al lui Dinamo, echipa din Liga 4 patronată de Nicolae Badea, a spus că a văzut potenţialul ”tricolorului” când era coechipieri în Bănie şi a punctat ”să dea Dumnezeu să schimbe echipa”.
”Atacanţii sunt cei care vând biletele, cum se spune. Cei mai importanţi dintr-o echipă, bineînţeles că nu sunt singuri într-o echipă, sunt susţinuţi de un sistem, de un angrenaj.
Îmi place foarte mult şi Markovic de la Craiova, dacă îşi schimbă puţin anumite aspecte, poate fi un jucător important în fotbalul românesc.
Să dea Dumnezeu să schimbe şi echipa. Am jucat împreună când era copil şi eram la Craiova şi am văzut un talent real în el.
Era foarte talentat, chiar dacă suferise două operaţii la genunchi, dar Markovic poate deveni un jucător important”, a declarat Andrei Cristea pentru Orange Sport.
- Citește și
- Dragomir, despre antrenorul care s-a prezentat la baza fostei echipe cu ”opt persoane din lumea interlopă”: ”De ce să nu fie înlocuitorul lui Petrescu?”
- Dan Petrescu, ”pe făraş” la CFR Cluj! Anunţul făcut de Nelu Varga după ruşinea istorică din preliminariile Champions League
- Oferta pentru titularul FCSB-ului, divulgată în direct: ”Gigi vinde scump” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: jovan markovic