Internaţionalul turc Arda Turan, fost la FC Barcelona, care a avut o altercaţie urmată de o bătaie cu Berkay, un cântăreţ popular în Turcia, riscă până la 12 ani şi jumătate de închisoare.
În vârstă de 31 de ani, Arda Turan joacă acum la Istanbul Başakşehir, echipă la care a fost împrumutat de FC Barcelona.
Incidentul cu solistul a avut loc într-un local din Istanbul. Arda Turan i-ar fi făcut avansuri soţiei lui Berkay. Bătaia a început după ce acesta din urmă i-a reproşat jucătorului atitudinea. Turan l-a lovit în faţă pe Berkay, care a ajuns la spital, unde a fost operat la nas.
Jucătorul turc este căsătorit, iar soţia lui este însărcinată.
Luni, Turan a fost inculpat pentru hărţuire sexuală, deţinere ilegală de armă şi agresiune, el riscând până la 12 ani şi jumătate de închisoare, anunţă agenţia DHA, citată de AFP.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: arda turan, turcia, inchisoare, agresiune