You are here:

"Are şanse foarte mari să meargă în grupele Conference League". Echipa care a prins viteză pentru calificare după Farul - HJK Helsinki şi Sepsi – Bodo/Glimt

"Are şanse foarte mari să meargă în grupele Conference League". Echipa care a prins viteză pentru calificare după Farul - HJK Helsinki şi Sepsi – Bodo/Glimt
Comentarii

Experţii Orange Sport, Ovidiu Herea şi Mihai Stoica, au oferit primele reacţii, după meciurile disputate de Farul Constanţa şi Sepsi Sfântu Gheorghe, în prima manşă a play-off-ului.

Concluziile serii după Farul Constanţa – HJK Helsinki 2-1 şi Sepsi OSK – Bodo/Glimt 2-2

Farul Constanţa a învins joi seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia finlandeză HJK Helsinki, în manşa tur a play-off-ului pentru grupele Conference League, după ce a fost condusă. Golurile revenirii au fost marcate de Rivaldinho şi Mihai Popescu. 

La Sfântu Gheorghe, Sepsi OSK a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 2-2, meciul disputat în compania echipei norvegiene Bodo/Glimt, în manşa tur a play-off-ului pentru grupele Conference League. Ambele goluri ale lui Sepsi au fost înscrise din penalty, prin Isnik Alimi şi Cosmin Matei. 

Expertul Orange Sport, Mihai Stoica, o vede favorită pe Farul Constanţa pentru a pătrunde în grupele Conference League. 

"(n.r. - Farul) Cred că are şanse foarte mari să meargă în grupe. Helsinki nu are jucători care să facă diferenţa precum Sheriff Tiraspol. Cred că se joacă, dar prima şansă o are Farul. 

Dincolo (n.r. - la Sepsi OSK – Bodo/Glimt) m-am uitat mai puţin, dar cred că va fi complicat pentru Sepsi. Bodo/Glimt are prezenţe în Europa, în ultimii ani, iar asta contează. Am văzut ocazii bune ale celor de la Sepsi. Cum au făcut în Kazahstan, de ce nu ar repeta şi în Norvegia? Norvegienii nu sunt la nivelul danezilor. Are şanse Sepsi, mai mici, dar are şanse. 

Contează când ai un jucător precum Budescu, că pasa de gol e marca Budescu. Farul are un joc colectiv bun, are traseele lucrate de Hagi. Nu sunt shcimbări mari, iar cu revenirea lui Munteanu singura schimbare majoră e Budescu în locul lui Alibec. Va fi diferit tot la Helsinki. Farul cred că dă gol în deplasare, pentru că adversarii par vulnerabili", a declarat oficialul FCSB, Mihai Stoica. 

Noul expert Orange Sport, Ovidiu Herea, a tras şi el concluzii despre seara europeană. 

"Pe Farul o văd cu mai multe şanse decât Sepsi. Helsinki nu m-a dat cu nimic pe spate. Dacă vor juca precum la Constanţa, vor ajunge în grupe cu siguranţă. La Sepsi a fost o dominare a celor de la Bodo/Glimt, dar cu ocazii şi pentru Sepsi, care păstrează şanse pentru grupe. Sperăm că vor reuşi", a spus fostul mijlocaş de la Rapid Bucureşti. 

Afla mai multe despre: mm stoicaovidiu hereafarul helsinkisepsi bodo glimt 

viewscnt
Articole similare