Arena Naţională, cel mai mare stadion din ţară, urmează să-şi schimbe numele, iar Primăria Municipiului Bucureşti ar urma să încaseze o sumă importantă de bani. Florin Covaci, membru în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a vorbit despre schimbarea pregătită pentru arena de peste 200 de milioane de euro.
Arena Naţională urmează să-şi schimbe numele. Jackpot pentru Primărie! Suma uriaşă de bani pe care o va încasa
Primăria din Bucureşti vrea să preia modelul stadioanelor mari din Europa şi să dea o denumire comercială Arenei Naţionale, după modelele Allianz Arena (Bayern), Emirates Stadium (Arsenal) sau Vodafone Arena (Beşiktaş). Florin Covaci, membru în Consiliul General al Primăriei a spus că Arena Naţională "este o gaură neagră" şi că aceasta ar putea fi o soluţie cu care să fie acoperite prierderile.
Oficialii Primăriei susţin că o remuneraţie anuală de 10-15 milioane de lei din partea unui sponsor ar putea acoperi toate cheltuielile necesare cu întreţinerea Arenei Naţionale, stadion care a costat peste 200 de milioane de euro pentru construcţie şi a fost deschis oficial publicului în 2011.
"Arena Naţională este o gaură neagră. Pierderile sunt de milioane de euro. Ce ne-am propus noi este nu numai să închiriem numele stadionului, ci să găsim şi un partener strategic. Ne dorim să aducem pe cineva care să poată trage arena în sus, să o scoată din situaţia actuală. Asta poate fi făcut doar de o companie mare, nu multe îşi permit să facă acest lucru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am analizat mai multe arene din Europa, iar un punct de plecare ar fi de 10 milioane de lei pe an. O astfel de sumă ar duce la echilibrarea bugetului, ar face sustenabilă Arena Naţională.
Unde ne-am încadra noi, scenariul ideal, ar fi 15-20 de milioane de lei. La o astfel de sumă am stinge toate cheltuielile, am face şi profit. Dar realist, suntem undeva la 10-15 milioane”, a spus Florin Covaci, unul dintre iniţiatorii proiectului, pentru site-ul Panorama.ro.
Arena Naţională are 55.634 de locuri şi a găzduit un eveniment important pe plan fotbalistic internaţional: finala Europa League din 2012. Cel mai mare stadion al ţării a fost gazdă pentru meciurile de la EURO 2020 şi a fost inaugurat în 2011, într-un amical România - Franţa 0-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: arena nationala, stadion, nume, bani, primarie