O publicaţia din străinătate scrie despre cum l-ar fi remarcat scouterii lui Arsenal pe Ianis Stoica, tânărul atacant al FCSB-ului.
Gigi Becali a surprins recent şi a declarat că are ofertă de 7,5 milioane de euro pentru tânărul Ianis Stoica. În stilul său, patronul FCSB a afirmat că el doreşte 10 milioane de euro, plus 20% dintr-un eventual transfer.
Mulţi se întreabă însă cum au ajuns scouterii lui Arsenal să-l monitorizeze pe Ianis Stoica, în contextul în care el în acest sezon a început să iasă în evidenţă la prima echipă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cum ar fi ajuns Arsenal să-l remarce pe Ianis Stoica. Au venit englezii pentru un alt român?
Ianis Stoica este unul dintre cei mai talentanţi jucători din generaţia sa. Este cel mai tânăr marcator din istoria FCSB-ului după ce, într-un meci de Cupă cu Sănătatea Cluj, a reuşit să înscrie când avea doar 14 ani.
Însă acest sezon este primul în care atacantul de 19 ani a început să fie o prezenţă constantă în echipa de seniori a FCSB-ului.
Ianis Stoica n-a dezamăgit după încrederea pe care a primit-o şi a început să aibă cifre din ce în ce mai bune. Până acum a a acumulat 619 minute distribuite în 16 meciuri, timp în care a marcat 6 goluri şi a reuşit două assist-uri. Adică a contribuit la un gol la fiecare 103 minute.
Aceste evoluţii foarte bune au fost reuşite într-o perioadă în care Ianis Stoica era monitorizat de scouterii lui Arsenal. Potrivit unor zvonuri, reprezentanţii clubului englez îl urmăresc de mai bine de două luni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Însă prima dată le-ar fi atras atenţia într-un meci al naţionalei României U19. Site-ul dailycannon.com scrie că, foarte probabil, scouterii lui Arsenal au mers la meciurile României U19 să-l urmărească pe Cătălin Cîrjan.
În vârstă de 19 ani, Cătălin Cîrjan este legitimat la Arsenal din iulie 2019 şi în prezent face parte din echipa sub 23 de ani. Este considerat şi el un jucător talentat şi cei de la Arsenal ar fi venit să-l vadă şi la naţionala sub 19 ani.
Aici, potrivit sursei citate, reprezentanţii lui Arsenal l-ar fi remarcat şi pe Ianis Stoica, cel care este coleg de generaţie cu Cătălin Cîrjan. Între timp, Ianis Stoica a fost promovat la naţionala de tineret a României, dar până de curând a fost coleg cu Cătălin Cîrjan la naţionala României U19.
Ulterior, impresionaţi de calităţile arătate de Ianis Stoica la naţionala sub 19 ani, scouterii lui Arsenal au decis să-i monitorizeze şi evoluţiile de la echipa de club.
- Citește și
- ULTIMA ORĂ | FCSB - Rapid se va disputa cu 50% din stadion deschis publicului. Noi reguli pentru accesul pe arenele sportive
- Becali a început negocierile. FCSB pregăteşte trei transferuri importante în pauza de iarnă
- Ce a postat Eduard Novak pe Facebook după ce Ana Maria Popescu şi-a anunţat retragerea din activitate
Afla mai multe despre: ianis stoica