Arsenal a demolat-o pe Chelsea, pe Emirates. ”Tunarii” lui Arteta nu au avut milă faţă de rivali şi şi-au consolidat poziţia în vârful clasamentului din Premier League.
Arsenal, victorie de proporţii contra rivalei Chelsea. Derby londonez plin de goluri de partea gazdelor
Arsenal a învins-o, teren propriu, pe Chelsea, cu scorul de 5-0, în meci restanţă din etapa a 29-a a campionatului Angliei.
Pentru Arsenal au marcat Leandro Trossard, în minutul 4, Ben White, în minutele 70 şi 52, şi Kai Havertz, în minutele 57 şi 65.
În urma acestui rezultat, în clasamentul din Premier League, Arsenal ocupă în continuare locul 1, cu 77 de puncte, în timp ce Chelsea este la jumătatea clasamentului, doar pe 9, cu 47 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Rivalele ”tunarilor” la titlu, Liverpool şi Manchester City, ocupă locurile 2 şi 3, cu 74 de puncte, respectiv 73. ”Cormoranii” au un meci mai puţin, iar ”cetăţenii” - două în minus.
Arsenal mai are, astfel, de jucat patru meciuri din actualul sezon din Premier League: deplasare cu Tottenham (28 aprilie), acasă cu Bournemouth (4 mai), deplasare cu Manchester United (12 mai) şi acasă cu Everton (19 mai).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Ultima oră. Unai Emery a decis. Ce se întâmplă cu antrenorul care este aproape de a o duce pe Aston Villa în Liga Campionilor
- Anunţul lui PSG despre Sergio Rico. Portarul spaniol va fi supus unor noi teste
- Lautaro Martinez, sigur pe el după ce a câştigat titlul cu Inter: "Am intrat în istoria Serie A"
Afla mai multe despre: arsenal, chelsea, premier league