Tehncienii lui Arsenal, Mikel Arteta (41 de ani), şi a lui Chelsea, Mauricio Pochettino (51 de ani), au tras concluziile după remiza din derby-ul londonez.
Chelsea şi Arsenal au încheiat la egalitate, scor 2-2, în cadrul etapei cu numărul nouă din Premier League.
Gazdele au avut 2-0, dar ”tunarii” au reuşit să plece cu un punct după ce au lovit de două ori pe final.
Golurile au fost marcate de Palmer (15), din penalty, şi Mudryk (48), pentru Chelsea, iar Rice (77) şi Trossard (84), pentru Arsenal.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Arteta, încântat, Pochettino, dezamăgit
La finalul meciului, Mikel Arteta s-a arătat încântat de tăria de caracter a echipei sale, care a plecat neînvinsă de pe Stamford Bridge, deşi era condusă cu 0-2 cu un sfert de oră înainte de ultimul fluier.
Totuşi, managerul spaniol al lui Arsenal a punctat şi aspectele care nu i-au plăcut în jocul echipei sale în duelul cu rivala londoneză.
"Modul în care jucătorii au reacţionat la al doilea gol (n.r. al lui Chelsea) este fenomenal. Asta este partea care mi-a plăcut.
La începutul meciului, nu am jucat cu suficient scop şi claritate. Nu am câştigat destule dueluri în zonele aglomerate...Când nu avem aceste două lucruri, devenim o echipă medie”, a declarat Arteta, pentru Sky Sports.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În schimb, Mauricio Pochettino a fost dezamăgit că Chelsea a controlat în mare parte partida, dar nu s-a ales decât cu un punct.
Tehnicianul argentinian a precizat că rezultatul a fost mai degrabă două puncte pierdute decât un punct câştigat împotriva unei echipe de top.
"Golul său (n.r. Declan Rice) i-a dat încredere lui Arsenal cu 13 minute înainte de final. Pentru că până în minutul 77, jocul a fost sub control şi nu le-am dat oferit prea multe oportunităţi.
Mă simt dezamăgit pentru că am pierdut două puncte", a afirmat şi Pochettino reporterilor, după remiza cu vicecampioana Angliei.
În clasament, Arsenal ocupă locul 2, cu 21 de puncte, fiind la egalitate cu campioanaş şi liderul Manchester City. Ambele au nouă jocuri disputate.
De partea cealaltă, Chelsea se clasează pe locul 10, cu doar 12 puncte, după nouă etape scurse din Premier League.
- Citește și
- Antoine Griezmann, ”one man show” în La Liga. Hat-trick contra echipei lui Rafa Benitez. Atletico, echipa momentului în Spania | VIDEO
- Inter Milano s-a impus la Torino + Toate rezultatele din Serie A
- Real Madrid - Sevilla 1-1. Sergio Ramos, primul joc ca adversar al ”galacticilor”. Celelalte rezultate ale zilei în La Liga | VIDEO
Afla mai multe despre: premier league, chelsea arsenal, mikel arteta, mauricio pochettino