Gino Iorgulescu şi-a prezentat astăzi programul prin care vrea să-şi prelungească mandatul de preşedinte al LPF. Alegerile au loc săptămâna viitoare.
Printre punctele stipulate de Iorgulescu în contractul său regăsim şi o propunere importantă privind arbitrajul. Acesta a anunţat că va apela la arbitri străini în cazul în care cei autohtoni vor continua să comită erori.
"Eu mai am în contractul meu şi o propunere. Dacă lucrurile nu decurg normal şi arbitrii fac din ce în ce mai multe greşeli, s-ar putea să aducem şi arbitrii din străinătate" - a spus Gino Iorgulescu.
Contracandidatul lui Gino Iorgulescu la alegerile LPF este Sorin Drăgoi, actualul preşedinte al lui ACS Poli Timişoara.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ultima oară când arbitrii străini erau o prezenţă constantă la meciurile din Liga 1 se întâmpla la finele sezonului 2012/13, când şapte partide au fost conduse la centru de brigăzi din afară. FCSB cucerea atunci titlul de campioană.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sorin dragoi, gino iorgulescu, cfr cluj, fcsb, liga 1