You are here:

Asta e atitudinea! VIDEO | Rus, discurs superb înainte de Euro U21: "Eu mă întreb cum se vor descurca ei cu noi, nu invers!" Cum i-a cucerit Rădoi pe puştii naţionalei.

Asta e atitudinea! VIDEO | Rus, discurs superb înainte de Euro U21: "Eu mă întreb cum se vor descurca ei cu noi, nu invers!" Cum i-a cucerit Rădoi pe puştii naţionalei.
Comentarii

România debutează pe 18 iunie la EURO U21, într-o confruntare cu selecţionata Croaţiei, iar tricolorii mici urmează să-şi studieze adversarii în următoarele zile.

Totuşi, fundaşul Adrian Rus spune că încrederea în propriile forţe este la cote maxime şi adversarii sunt cei care ar trebui să-şi facă probleme.

"Încă nu i-am studiat, o să îi studiem, deocamdată mă uit în grădina mea şi după la ei, pentru că am încredere în colegii mei, în mine şi sunt sigur că o să facem o figură frumoasă.

Eu îmi pun întrebarea cum o să se descurce ei cu noi, nu eu cu ei. Da, (suntem mereu încrezători) mereu, dacă nu am încredere nu pot să intru pe teren
", spune Rus, care din vară va juca în Ungaria, la MOL Vidi.

"Îi voi mulţumi toată viaţa lui Rădoi!"

Tânărul fundaş a vorbit şi despre modul în care Mirel Rădoi reuşeşte să-şi motiveze jucătorii.

Rus spune că îi va fi recunoscător lui Rădoi pe tot parcursul carerei, fericit că selecţionerul l-a chemat la lot deşi a ratat o bună parte a sezonului de primăvară din cauza unei accidentări.

"Domnul Rădoi mereu a fost un învingător, sufletist şi ne motivează. Este alături de noi, putem face orice glumă cu dânsul, şi el cu noi, dar până la limita bunului simţ.

Mereu mă sfătuiesc cu dânsul, când am ceva de întrebat sau de lămurit îl întreb şi mă ajută foarte mult.

(Ce ţi-a zis ceva foarte important şi care ţi-a rămas în minte?) Să fiu calm. Când era la Steaua urmăream foarte multe meciuri, când eram mic, nu pot să vă spun un număr. De când a plecat afară, urmăream.

Este un model, mereu o să fie şi mereu o să îi mulţumesc pentru că, ştiţi şi dumneavoastră situaţia, nu am jucat 14 meciuri şi totuşi am fost convocat
", a mai spus Adrian Rus, care se declrată fan al "galacticului" Sergio Ramos.



Rus a vorbit şi despre perioada de recuperare după accidentarea suferită: "Fiecare club a dat jucătorilor câte un program, să nu stea două săptămâni să nu facă nimic, chiar dacă unii au plecat în vacanţă.

Am discutat cu antrenorii, am preferat să nu joc în ultimele etape, chiar dacă puteam face faţă, dar nu am vrut să recidiveze această accidentare şi să fiu apt 100% pentru Campionatul European.

Şi în momentul de faţă sunt 100%, continui exerciţiile. Dacă ne menajăm înseamnă că aşa o să intrăm şi în jocurile oficiale. Trebuie să punem piciorul dar să nu intrăm de la spate, să ne dăm peste picioare intenţionat
".

Afla mai multe despre: adrian rusnationalau21euro u21 

viewscnt
Articole similare