You are here:

Asta nu s-a văzut la TV. Primul gest făcut de Dan Petrescu după ce a fost eliminat

Asta nu s-a văzut la TV. Primul gest făcut de Dan Petrescu după ce a fost eliminat

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj a câştigat meciul cu Unirea Slobozia, scor 3-0, şi a urcat pe locul 6 în clasament, cu şapte puncte obţinute în cele cinci etape disputate din noul sezon.

Louis Munteanu a deschis scorul pentru CFR Cluj. Chiar înaintea pauzei, Unirea Slobozia a egalat printr-un gol superb, însă reuşita lui Purece, din minutul 40, a fost anulată ulterior graţie sistemului VAR.

În urma acestei faze, Dan Petrescu a protestat vehement la adresa arbitrilor şi, în cele din urmă, a fost eliminat de centralul Andrei Chivulete. Nemulţumit, antrenorul ardelenilor s-a conformat şi şi-a luat locul în tribună, în spatele băncii de rezerve.

La doar câteva minute distanţă, cele două echipe au mers la vestiare, iar Dan Petrescu a profitat de pauză şi a stat la poze şi autografe cu tinerii fani ai CFR-ului.

CFR Cluj - Unirea Slobozia 3-0

CFR Cluj a învins-o, duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, pe Unirea Slobozia, într-un meci din etapa a cincea a Superligii. Au marat Louis Munteanu, de două ori, şi Păun.

CFR ocupă locul al 6-lea, cu 7 puncte, în timp ce Unirea Slobozia este pe 12, cu 5 puncte.

  • CFR CLUJ: R. Sava – Aly Abeid (Mogoş 84), Graovac, Bolgado, Simao Rocha – Fică (Deac 84), K. Keita, Al. Păun (Artean 67) - Nkololo, L. Munteanu (P. Michael 74), M. Kamara. ANTRENOR: Dan Petrescu
  • UNIREA SLOBOZIA: D. Rusu - Medina, Antoche, Pospelov, Şerbănică - Ariel Lopez, Coadă (S. Camara 46) - Dorobanţu (F. Ilie 63), Purece (Pacionel 74), Aganovic (Gele 46) – Agalna (C. Toma 81). ANTRENOR: Adrian Mihalcea

Afla mai multe despre: petrescu 

viewscnt
Articole similare