Kyros Vassaras a susţinut, joi, o conferinţă de presă în care a analizat mai multe faze de arbitraj din fotbalul românesc, printre care şi pe cele din meciul Rapid - FCSB 1-0, unde oaspeţii au solicitat nu mai puţin de trei cartonaşe roşii.
Chiar dacă întreaga suflare a fotbalului românesc a fost de acord că se impunea cel puţin un cartonaş roşu, la intrarea lui Onea la Coman, dacă nu cumva două - la intrarea lui Grigore la Compagno, şeful Comisiei Centrale de Arbitraj, Kyros Vassaras susţine că niciuna dintre aceste faze nu impunea acordarea unei eliminări.
Răbufnirea lui Adrian Porumboiu
Fostul mare arbitru român Adrian Porumboiu a recunoscut că a ascultat explicaţiile lui Vassaras, joi, însă a rămas total dezamăgit de cel care conduce destinele arbitrajului românesc.
În opinia sa, Kyros Vassaras, cu girul preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, ia în derâdere pe toată lumea cu asemenea motivări aberante, considerate de către Adrian Porumboiu ca fiind unele lipsite de orice urmă de bun simţ sau corectitudine.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Eu eram bucuros, la un moment dat, că nu am mai susţinut financiar o echipă. Dar cu ce au apărut azi, şi-au dat arama pe faţă. Pentru mine, începând de azi, nu avem de-a face decât cu doi idioţi.
Retractez: doi mari idioţi. Ştiţi de ce zic asta? Pentru că, pe noi toţi, ne iau de proşti. Suntem proşti cu toţii dacă putem să acceptăm asemenea explicaţii. Fiecare are o părere, o opinie, dar să nu fie contrară cu lucruri de bun simţ. Să ne prosteşti în faţă că ce-i alb e negru, ce-i negru e alb”, a declarat Adrian Porumboiu, la Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: adrian porumboiu, kyros vassaras, razvan burleanu