CFR Cluj a început pregătirile pentru noul sezon, iar mişcări au loc atât la nivelul lotului, cât şi în privinţa băncii tehnice. După ce a cucerit titlul în Liga 1, campioana României a obţinut semnătura unui atacant, care să facă parte din lotul cu care se vrea calificarea în grupele Champions League.
Conducerea din Gruia nu are parte de linişte, chiar şi după al patrulea titlu la rând obţinut în Liga 1. Antrenorul Edi Iordănescu ar putea pleca de la echipă, iar tehnicianul a oferit o declaraţie în acest sens. În plus, mai multor jucători din lot le expiră contractul în această vară.
Mario Rondon continuă la CFR Cluj. Atacantul a semnat prelungirea contractului, la 35 de ani
Conducătorii "feroviarilor" au trecut la acţiune, indiferent de ce decizie va lua Edi Iordănescu. Aceştia i-au dat un vot de încredere lui Mario Rondon, cel care a venit la echipă în 2019, de la Gaz Metan.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Atacantul din Venezuela a menţinut un ritm bun şi în acest sezon, iar la final a fost recompensat. CFR Cluj i-a prelungit contractul pe încă un an şi se va lupta pentru postul din faţă cu Gabriel Debeljuh şi Billel Omrani.
"Lui Rondon i-au prelungit contractul pe încă un an, la 35 de ani", a anunţat jurnalistul Telekom Sport, Ovidiu Ionescu, în cadrul emisiunii Sport Report.
Mario Rondon a dovedit că este un fotbalist util la CFR Cluj. Pregătit să accepte şi statutul de rezervă, jucătorul a strâns meciuri în toate competiţiile în acest sezon, a marcat de opt ori şi a oferit trei pase decisive.
Contractul fostului vârf de la FC Paços de Ferreira, Cangzhou Mighty Lions sau Gaz Metan expira în iunie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- 13 goluri şi 7 pase decisive sunt cifrele lui Rondon, de la venirea în Gruia.
Schimbări la CFR Cluj. Mai mulţi fotbalişti sunt la final de contract
Campioana are un lot omogen cu care a parcurs ultimele sezoane. Totuşi, unor fotbalişti le expiră contractul, în timp ce alţii sunt trecuţi de 30 de ani. Înaintea noului sezon, echipa poate trece prin schimbări.
Grzegorz Sandomierski e la final de contract şi ar putea pleca. În faţa sa sunt Giedrius Arlauskis şi Cristian Bălgrădean.
La 36 de ani, Paulo Vinicius ar putea pleca şi el, la fel ca Iasmin Latovlevici, şi Syam Ben Youssef, toţi aflaţi în ultimele zile de contract. Nici Ovidiu Hoban, Michael Pereira sau Luis Aurelio nu au locul asigurat, în timp ce Mihai Bordeianu a plecat deja, după ce i-a expirat împrumutul.
Afla mai multe despre: mario rondon, cfr cluj, mario rondon prelungire, cfr cluj champions league, transferuri cfr cluj