You are here:

Au fost dezvăluite sumele care vor ajunge la selecţionatele din Liga Naţiunilor: 76,25 milioane de euro. Care e partea României!

Au fost dezvăluite sumele care vor ajunge la selecţionatele din Liga Naţiunilor: 76,25 milioane de euro. Care e partea României!

Echipa națională

Comentarii

UEFA a anunţat, vineri, că suma de 76,25 milioane de euro va ajunge la participantele la ediţia inaugurală a Ligii Naţiunilor, competiţie în care este implicată şi România. În cazul naţiunilor care vor evolua în Liga C, în care se află tricolorii, suma care îi revine fiecărei echipe pentru participare este de 750.000 de euro.

Fiecare participantă în Liga A va primi 1,5 milioane de euro, cele din Liga B vor primi câte un milion de euro şi celor din Liga D le va reveni câte jumătate de milion.

În plus, câştigătoarele grupelor din cele patru ligi au dreptul la bonusuri care le-ar permite să îşi dubleze suma repartizată pentru participare. Astfel, câştugătoarele din Liga A vor încasa în plus câte 1,5 milioane de euro, cele din Liga B câte un milion de euro, cele din Liga C câte 750.000 de euro şi cele din Liga D câte 500.000 de euro.

Câştigătoarele celor patru grupe din Liga A îşi vor disputa trofeul Ligii Naţiunilor, în iunie 2019. Cele patru selecţionate vor beneficia de următoarele premii: locul 1 – 4,5 milioane de euro, locul 2 – 3,5 milioane de euro, locul 3 – 3,5 milioane de euro, locul 4 – 1,5 milioane de euro.

Conform cifrelor prezentate de UEFA, suma maximă pe care o poate obţine o echipă din Liga A ar fi de 7,5 milioane de euro, pentru o echipă din Liga B ar fi de două milioane de euro, pentru o participantă în Liga C ar fi de 1,5 milioane de euro şi pentru Liga D ar fi de un milion de euro.

Echipa României va juca în Liga Naţiunilor în grupa 4 a Ligii C, din care fac parte şi Serbia, Muntenegru şi Lituania. Tricolorii au programat primul meci în 7 septembrie, pe teren propriu, cu Muntenegru.

Afla mai multe despre: romanialiga natiunilorpremii 

viewscnt
Articole similare