CSM Bucureşti a pierdut primul meci în Liga Florilor după peste doi ani de invincibilitate, scor 28-30, contra Rapidului, în Sala Giuleşti. Giuleştencele au condus aproape în permanenţă partida, însă au şanse minime să câştige campionatul, distanţa faţă de CSM fiind de şase puncte, cu 10 etape rămase de disputat.
Cristina Neagu, aplaudată de galeria Rapidului! Vedeta ”Tigroaicelor” s-a dus în mijlocul tribunei din Giuleşti
La finalul partidei, Cristina Neagu a fost surprinsă în mijlocul fanilor rapidişti. Interul stânga al lui CSM a purtat o discuţie amiabilă cu ”Bocciu”, liderul Peluzei Nord Rapid, şi a primit o eşarfă din partea ultraşilor. La final, Neagu a fost aplaudată de supoterii rămaşi în sală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Credit foto: Handbal Rapid Bucureşti
De le ce a pornit scandalul dintre Cristina Neagu şi fanii Rapidului
În urmă cu un an, Cristina Neagu s-a plâns de faptul că a fost înjurată de galeria giuleşteană pe parcursul unui meci dintre CSM şi Rapid disputat în Sala Polivalentă. ”Messi al handbalului” a pus scandările rapidiştilor pe seama faptului că aceasta a declarat în repetate rânduri că este susţinătoarea FCSB-ului.
”Pentru mine ei nu înseamnă absolut nimic! Nu e dureros, spune totul despre caracterul lor, spune totul despre ei. Ştiţi ce fel de galerie este. Poţi susţine orice echipă din lume dacă o faci cu fair-play.
Că ţin cu o echipă de fotbal (n.r. - FCSB), care nu e placul lor, pe mine nu mă intersează. Sunt atât de mulţi copii în sală şi să adresezi injurii spune multe despre educaţia şi caracterul lor", spunea Cristina Neagu, în urmă cu un an.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- FC Rapid, bună de plată! Ce amendă a primit după incidentele de la meciul cu FCU Craiova
- VIDEO | Şumudică şi-a pus mâinile în cap! Maxim a ratat un penalty pentru Gaziantep, iar Fenerbahce a marcat la următoarea fază
- Adrian Porumboiu, atac la singurul arbitru român care va merge la EURO: „Pe ăsta nici în prima ligă nu l-aş ţine” | EXCLUSIV
- ”M-a luat prin surpindere!”. Ovidiu Burcă, sincer despre numirea lui Kopic la Dinamo | EXCLUSIV
- Ioan Ovidiu Sabău se simte trădat! Antrenorul lui U Cluj a răbufnit: "Să nu se creadă că noi suntem vinovaţi"
- CSM Bucureşti, învinsă pentru prima dată după doi ani în Liga Florilor!