You are here:

"Au murit Hîldan şi Ekeng, nimeni nu mai riscă!" Marius Urzică explică de ce Drăgulescu nu poate concura le Campionatul European

"Au murit Hîldan şi Ekeng, nimeni nu mai riscă!" Marius Urzică explică de ce Drăgulescu nu poate concura le Campionatul European

Gimnastică

Comentarii

Un nou scandal cu Marian Drăgulescu în prim-plan, după ce gimnastul a fost exclus din lotul naţional înainte de Campionatul European. Acesta protestează astăzi în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului şi spune că e dispus să concureze pe propria răspundere.

Deşi nu a fost trecut în lotul pentru Campionatele Europene, Drăgulescu primise asigurări de la Marius Urzică, antrenorul lotului masculin de gimnastică, că se va putea alătura echipei dacă îi va permite condiţia fizică.

Comisia medicală a Institutului de Medicină Sportivă din Bucureşti a refuzat, însă, să avizeze participarea sa la Europenele care vor avea loc în august, la Glasgow, din cauza unui protocol internaţional pe care trebuie să-l respecte.  Motivul? Intervenţia chirurgicală (Ablaţie cardiacă) suferită în urmă cu scurt timp de gimnast.

”Îmi asum întreaga resposibilitate pentru participarea la această competiţie. Marea mea dorinţă e să îmi apăr titlul cucerit în România şi să demonstrez că pot face performanţă la cel mai înalt nivel.

Medicii care m-au operat mi-au dat acordul că pot face efort şi pot concura fără niciun fel de problemă, înţeleg că există acest protocol, dar eu îmi asum întreaga responsabilitatea. O fac atât pentru mine cât şi pentru tot ce înseamnă delegaţia României
”, a declarat Marian Drăgulescu pentru Telekom Sport.

Totuşi, antrenorul  coordonator al lotului masculin de gimnastică, Marius Urzică, susţine că forurile naţionale sunt obligate să urmeze anumite norme şi Drăgulescu nu va participa nici pe propria răspundere.

"El nu poate să participe la Campionatele Europene pentru că a suferit o intervenţie la inimă. Cei de la clinică i-au spus că are voie să facă efort, că e un om sănătos. A venit cu rezultatele, dar noi depindem de INMS şi acolo i-au explicat foarte clar. Normele europene sunt acestea: timp de trei luni după o intervenţie vei fi monitorizat, poţi să începi pregătirea în sală treptat, dar timp de trei luni nu ai avizul medical. După ce se încheie aceste trei luni, ţi se va da acordul medical. Şi atunci va putea participa fără probleme.

Aşa ceva nu se mai face şi nimeni nu riscă (n.r. să concureze pe semnătură) Aşa cum a murit Hîldan, cum s-a întâmplat cu Ekeng ... Nimeni nu mai riscă!
", a declarat Marius Urzică, citat de GSP.ro.

Afla mai multe despre: dragulescuurzicacampionatul european 

viewscnt
Articole similare