You are here:

Au venit sancţiunile după incidentele de la Dinamo - Steaua. 17 persoane, interzise pe stadioane, ce amendă a primit organizatorul meciului

Au venit sancţiunile după incidentele de la Dinamo - Steaua. 17 persoane, interzise pe stadioane, ce amendă a primit organizatorul meciului

Dinamo București

Comentarii

Jandarmeria Bucureşti anunţă că a întocmit 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi a aplicat 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.550 de lei, după meciul dintre Dinamo şi Steaua, scor 3-0, de pe Arena Naţională, din play-off-ul Ligii a II-a.

Conform Jandarmeriei, au fost întocmite 10 acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:

- 7 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materialelor explozive;

- 2 acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri;

- un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 372 Cod Penal (portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase).

De asemenea, au fost aplicate 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.550 de lei, astfel:

-  8 sancţiuni contravenţionale în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive;

- 22 de sancţiuni contravenţionale în conformitate cu predederile Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Totodată, au fost aplicate 17 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an.

Organizatorului jocului sportiv i-au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 45.000 de lei, iar societăţii specializate de pază i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale cu amendă, în valoare totală de 13.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin.

Potrivit Jandarmeriei, în continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.

Dinamo - Steaua 3-0

Dinamo a câştigat derby-ul cu Steaua, scor 3-0, în penultima etapă a play-off-ului din Liga a II-a. Meciul a fost întrerupt pentru scurt timp, după ce fanii au aruncat torţe în teren.

Giafer a marcat primul gol al meciului în minutul 78, iar Ghezzali a înscris în minutul 90+4 şi în minutul 90+9 (din penalty).

Meciul a fost întrerupt aproximativ 8 minute, în minutul 50, după ce fanii ambelor echipe au aruncat torţe în teren.

În clasament, Dinamo a urcat pe 3, cu 46 de puncte, la egalitate cu Oţelul, care are un meci mai puţin disputat.

Poli Iaşi este lider şi promovată, cu 57 de puncte, iar pe doi este Steaua, cu 49 de puncte, dar care nu are drept de promovare.

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare