You are here:

Avantajul pe care îl are FC U Craiova 1948 faţă de Universitatea Craiova: „Suporterii sunt în stare să facă şi credit să vină la meci. Dincolo nu am simţit aşa ceva”

Avantajul pe care îl are FC U Craiova 1948 faţă de Universitatea Craiova: „Suporterii sunt în stare să facă şi credit să vină la meci. Dincolo nu am simţit aşa ceva”

Liga 2

Comentarii

Ovidiu Stângă, actualul antrenor a lui FC U Craiova 1948, a vorbit despre egalul cu Concordia Chiajna, scor 0-0.

Nu pot să spun că sunt supărat, la cum a arătat jocul este echitabil rezultatul. Au fost ocazii din ambele părţi. Nu prea am ce să le reprosez jucătorilor. Dar azi nu s-a jucat fotbal, eu de asta am venit în România să joc fotbal. Nu stiu care e regulamentul, dar când un jucator e jos trebuie să iasă afară, aici nu suntem la handbal. Ţipă toţi la arbitrul, nu am văzut aşa ceva. La noi e totul pe dos. Sunt nemulţumit”, a mărturisit antrenorul care a venit să o promoveze pe Craiova în Liga I.
Stângă a vorbit despre cele două echipe care domină fotbalul din Bănie, U Craiova 1948 şi Universitatea Craiova şi avantajul pe care îl are formaţia din Liga a II-a faţă de cea din prima ligă.

Pe oameni noi nu putem să-i cumpărăm, oamenii vin din propria iniţiativă la stadion să ne vadă. Oameni aceştia au venit din divizia a 4-a şi sunt alături de echipă. Pentru mine personal ar fi o bucurie în plus să promovez, la fel şi pentru patron, care trece prin momente grele, pentru suporteri etc. Pentru toată lumea ar fi motiv de bucurie. Nu ştiu dacă s-ar impărţi Oltenia în două, aici sunt suporteri mai înfocaţi, ce este aici nu există acolo, aici suporterii fac credit să vină la meci”, a mai spus Ovidiu Stângă.


 

Afla mai multe despre: ovidiu stângăfc u craiova 1948universitatea craiova 

viewscnt
Articole similare