You are here:

Avem răspunsul pe care Parma l-a dat celor de la Napoli pentru transferul lui Mihăilă. Mijlocaşul ar putea deveni cel mai scump fotbalist român din istorie

Avem răspunsul pe care Parma l-a dat celor de la Napoli pentru transferul lui Mihăilă. Mijlocaşul ar putea deveni cel mai scump fotbalist român din istorie

Stranieri

Comentarii

Presa din Italia publică răspunsul pe care Parma l-a dat celor de la Napoli, după ce echipa antrenată de Gennaro Gatusso s-a arătat interesată să-l transfere pe Valentin Mihăilă.

Valentin Mihăilă atrage tot mai multe priviri în Serie A. Mijlocaşul de 21 de ani are evoluţii tot mai apreciate la Parma şi cei de la Napoli s-au arătat interesaţi să-l transfere. Presa din Italia au publicat răspunsul pe care Napoli l-a primit de la Parma despre acest subiect.

Răspunsul pe care l-a dat Parma celor de la Napoli despre transferul lui Valentin Mihăilă

Valentin Mihăilă a fost transferat la începutul sezonului de Parma, de la Universitatea Craiova, în schimbul a 8,5 milioane de euro. O problemă medicală l-a împiedicat însă pe Mihăilă să se impună mai repede. Mijlocaşul de 21 de ani a suferit în iarnă o intervenţie chirugicală în Germania şi acum este total refăcut.

Acest lucru se vede şi pe teren. Valentin Mihăilă s-a adaptat excelent la Parma şi are evoluţii tot mai bune. În ultima etapă, internaţionalul român a deschis scorul în victoria cu 2-0 în faţa lui AS Roma, dintr-o pasă a conaţionalului Dennis Man.

Jocurile tot mai bune au fost remarcate şi de scouterii altor echipe. Cei de la Napoli au început să se intereseze de el, după ce a fost remarcat de Cristiano Giuntoli, director sportiv la echipa la care Maradona a făcut istorie. Acum, napolitanii au primis şi răspunsul.

Potriviti ParmaLive, şefii celor de la Parma le-au transmis omologilor de la Napoli că ”nu este acum momentul să vorbim despre asta”. Semn că Parma nu exclude în totalitate posibilitatea unui transfer al lui Mihăilă la Napoli. Însă oficialii Parmei vor ca jucătorii să se concentreze în totalitate pe salvarea de la retrogradare. Dacă nu-şi vor atinge obiectivul, este foarte posibil ca Parma să-l vândă în vară pe Valentin Mihăilă la Napoli.

Valentin Mihăilă ar putea deveni cel mai scump român transferat vreodată

Într-un interviu pentru calcionapoli24.it, Giovanni Becali, reprezentantul firmei care-l impresariază pe Valentin Mihăilă, a recunoscut interesul lui Napoli:

”Napoli se interesează de el, am o relaţie excelentă cu preşedintele De Laurentiis. La Napoli am trăit când aveam 20 de ani. Acum e prea devreme să vorbim despre transfer, primul obiectiv e salvarea cu Parma. Dacă va juca aşa, nu va duce lipsă de oferte. Mă întreabă mulţi de Mihăilă, dar eu i-am spus să se concentreze la jocul lui pentru Parma”, a spus Giovanni Becali.

În Italia se vorbeşte că Parma ar urma să ceară nu mai puţin de 30 de milioane de euro în schimbul lui Valentin Mihăilă. De altfel, ParmaLive scrie că clubul patronat Krause Group nu-l va ceda aşa uşor pe Valentin Mihăilă, chiar dacă echipa ar retrograda în Serie B:

”Având în vedere ceea ce a făcut Mihăilă în această a doua parte de campionat şi soliditatea financiară deminstrată ed clubul ducal, ar fi foarte dificil să luăm în calcul un rămas bun ieftin”, notează jurnaliştii de la ParmaLive.

Dacă s-ar plăti acest preţ pentru Valentin Mihăilă, mijlocaşul de 21 de ani ar deveni cel mai scump fotbalist român transferat vreodată. În acest moment, acest record este în continuare deţinut de Adi Mutu, pentru care Chelsea a plătit 19 milioane de euro, în 2003. Ironia sorţii este că Mutu a fost vândut atunci tot de Parma.

TOP 5 cei mai scumpi fotbalisti romani transferati vreodata:

1. Adrian Mutu - 19 milioane de euro (Chelsea, 2003)

2. Cristian Chivu - 18 mililiaone de euro (AS Roma, 2003)

3. Razvan Marin - 12 mil de euro (Ajax, 2019)

4. Adrian Mutu / Nicolae Stanciu - 10 milioane de euro (Parma, 2002 / Al Ahli, 2019)

5. Nicolae Stanciu - 9,7 mil. (Anderlecht, 2016)

Afla mai multe despre: valentin mihaila 

viewscnt
Articole similare