Dennis Man (26 de ani) a început ca titular partida dintre Parma - Empoli, însă nu a rezistat foarte mult pe gazon.
Pe Ennio Tardini, Parma a primit vizita lui Empoli, într-un meci din etapa a noua din Serie A.
Aşa cum era de aşteptat, Dennis Man a început partida din primul minut, iar Valentin Mihăilă a luat loc pe banca de rezerve.
Dennis Man, schimbat la pauză în Parma - Empoli
Prima repriză a fost disputată, însă Parma a ratat ocaziile mai mari de gol, Empoli fiind salvată în două rânduri de portarul columbian Vasquez.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cu 10 minute înainte de pauză, tabela a indicat 1-0 pentru toscani după autogolul lui Woyo Coulibaly.
Deşi Dennis Man a fost printre cei mai activi oameni din tabăra Parmei, antrenorul Fabio Pecchia l-a înlocuit la pauză, în locul său fiind introdus congolezul Gabriel Charpentier.
Dennis Man a primit nota 6,9 din partea FlashScore, cea mai mare pentru un jucător gialloblu după 45 de minute de joc, astfel că decizia lui Fabio Pecchia este una surprinzătoare.
Internaţionalul român a marcat trei goluri şi a livrat o pasă decisivă în primele opt etape din acest sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: parma, serie a, dennis man