Fost simbol al lui FCM Bacău, antrenorul Cristi Popovici a reuşit să promoveze acum echipa susţinută de fabrica de avioane din zona Moldovei
După Universitatea Cluj, Petrolul Ploieşti şi ACS Şirineasa, Aerostar şi-a asigurat matematic promovarea în Liga a doua, în urma succesului de acasă, 1-0, contra celor de la Oţelul Galaţi.
1500 de suporteri au asistat la renaşterea fotbalului băcăuan. Derby-ul Moldovei a fost unul plin de suspans. Fosta campioană a României, Oţelul Galaţi avea nevoie de victorie pentru a mai spera la promovare şi a ratat ocazii mari pe durata partidei.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Clubul care l-a dat descoperit pe Costel Pantimilimon este singurul reprezentant al judeţului Bacău în primele trei ligi ale fotbalului românesc. Aceasta este a treia promovare a băcăuanilor în Liga 2, după cele din sezoanele 1984-1985 şi 1987-1988.
”Ca să glumim, zborul nostru până în liga a doua a durat cam mult, vreo 20 de ani, dar sper să nu facem doar o escală scurtă, apoi să revenim aici, ci să mergem mai departe. Băieţii merită plimbare şi cu private jet-ul, cu orice, avem aici la teren şi avioane care dau drumul la paraşutişti zilnic”, Cristi Popovici, antrenor Aerostar Bacău.
Fiesta cu şampanie, premiere făcută de FRF
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Finalul meciului a declanşat fiesta lângă fabrica de avioane. Jucătorii au primit tricourile şi medaliile de campioni ai Seriei I ş Ligii3 din partea secretarului general al FRF, Gabriel Bodescu.
”Această promovare merită orice sacrificiu, mă bucur că am ajuns în liga a doua. Ştiam că cine va marca la meciul cu Oţelul, va câştiga, aşa că mi-am dorit mult să o facem noi, cu atât mai mult cu cât Oţelul are cea mai bună apărare din seria noastră” – Vraciu Cătălin, atacant Aerostar Bacău (marcatorul golului de 1-0 şi golgheterul Ligii3 cu 28 goluri)
” Sărbătorim o noapte întreagă, la începutul sezonului aveam obiectiv locurile 1-3, dar în iarnă am văzut că suntem pe locul 1 şi nu am vrut să ratăm această şansă. A fost greu, au fost emoţii, multă muncă, sacrificiu. E de ajuns promovarea pentru palmares, nu ne gândim la altceva. E un pas important pentru noi şi pentru carierele noastre” –, Vasilică Mihăeş, căpitan Aerostar Bacău.
Popovici îşi face planuri pentru Liga 1
După ce a pregătit mai multe sezoane echipe de prima ligă, tehnicianul Cristi Popovici s-a întors la Aerostar, clubul la care a debutat pe banca tehnică. A reuşit în acest sezon promovarea în liga a doua şi se gândeşte şi mai departe. ”În 2-3 ani poate ne putem propune şi prezenţa în Liga 1. Ne dorim să renaştem fotbalul băcăuan, suporterii de aici au fost învăţaţi cu echipele mari din campioanat” – Cristi Popovici, antrenor Aerostar Bacău.