Florent Hasani (26 de ani) a fost primul transfer anunţat de Rapid în această perioadă de mercato. Însă Mihai Stoica este uşor sceptic cu privire la sosirea în România a ofensivului kosovar, pentru care consideră că s-au plătit ”bani mulţi”.
Rapid a reuşit un transfer important şi l-a luat pe Florent Hasani, cel mai bun marcator al campionatului din Albania, în sezonul trecut.
Jucătorul kosovar a fost anunţat deja oficial şi poate fi o achiziţie extrem de importantă pentru giuleşteni în a doua parte a sezonului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mihai Stoica, surprins de un transfer făcut de Rapid: ”Bani mulţi!”
Dar Mihai Stoica a observat un aspect negativ din istoricul carierei lui Florent Hasani, faptul că acesta nu a avut o constanţă în ceea ce priveşte eficienţă în faţa porţii adverse.
Dacă în ultimele două sezoane, kosovarul a marcat la foc automat, în precedentele stagiuni a fost extrem de ineficace când vine vorba de goluri.
”M-am uitat la Hasani şi am văzut ce a jucat şi unde a jucat. A avut sezoane cu 0 goluri, a jucat prin Ungaria. Era cu 10 goluri golgheterul Albaniei. Aşa, şi? Bani mulţi!”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.
De asemenea, oficialul celor de la FCSB a observat că aceleaşi probleme le-a avut în anumite perioade din carieră şi Marko Dugandzic, fostul golgheter al celor de la Rapid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Ştii câte goluri a avut Dugandzic, care a zis că nu vine la FCSB, deşi nu l-a chemat nimen? La Osijek are 0 goluri, 0!
La Botoşani i-a prins bine clima la Botoşani, la Sochi s-a întors, la CFR n-a existat, iar la Rapid ne-a dat peste cap pe toţi. E golgheterul campionatului şi nu mai e la noi de când era cald afară”, a completat expertul Orange Sport.
În perioada în care a fost la KF Tirana, Florent Hasani a marcat 29 de goluri şi a oferit 11 assist-uri în 62 de partide, ceea ce înseamnă o medie de aproape un gol la două meciuri.
Astfel, în sezonul 2022-2023, atacantul lateral dreapta a marcat 16 goluri în 34 de meciuri, în timp ce în prima parte a stagiunii 2023-2024, a reuşit 10 goluri în 16 meciuri.
Între timp, Dan Şucu a mai rezolvat un transfer la Rapid. A adus încă un kosovar: pe Ermal Krasniqi, de la CFR Cluj.
- Citește și
- ”L-am pregătit pentru ceea ce înseamnă FCSB”. A fost avertizat după transferul la liderul din Superligă: ”Asta îl va ajuta”
- Au găsit reţeta succesului după lovitura cu Luis Phelipe la FCSB. De unde îl va lua Poli Iaşi pe înlocuitorul acestuia: ”Se acomodează foarte repede”
- Noul puşti-minune de la FCSB poate rezolva marea problemă a roş-albaştrilor! MM Stoica: ”Foarte interesant jucător. Aş vrea să fim acoperiţi pe postul ăla”
Afla mai multe despre: rapid, florent hasani, fcsb, mihai stoica