FC Dinamo a obţinut, duminică, prima victorie în play-out, după ce a învins, în deplasare, cu scorul de 3-1 (1-0), pe Academica Clinceni, în etapa a VIII-a.
Straton (Dinamo) a apărat două penaltiuri la scorul de 1-0, iar Ahmed Bani a marcat, la vârsta de 17 ani, primul său gol în Liga I, la al cincilea meci disputat în tricoul dinamoviştilor. Sorescu şi Fabbrini au completat prima victorie din mandatul Adrian Mihalcea .
Noul puşti de senzaţie al ”câinilor”, Ahmed Bani a vorbit după meci: ”Sunt foarte fericit că am câştigat acest meci, după foarte multe eşecuri şi simt că această victorie ne va da moral şi pentru meciurile următoare. Ne trebuia o victorie ca să ne descătuşăm. Lumea poate să vorbească orice despre Dinamo, dar e un club de tradiţie şi chiar dacă au fost momente dificile în această perioadă îşi va reveni”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dinamo a pierdut prima manşă din semifinalele Cupei României, 0-3 cu FCSB. Bani rămâne însă optimist: ”În fotbal orice e posibil. E destul de greu, dar în fotbal orice e posibil. Dacă suntem motivaţi şi având această victorie în spate, având moral să sperăm că putem să întoarcem” a mai adăugat marcatorul celui de-al doilea gol al dinamoviştilor la Clinceni.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ahmed bani