You are here:

Barcelona la cel mai slab debut în La Liga din ultimii 25 de ani. De când n-au mai câştigat catalanii în deplasare

Barcelona la cel mai slab debut în La Liga din ultimii 25 de ani. De când n-au mai câştigat catalanii în deplasare

FC Barcelona

Comentarii

FC Barcelona a pierdut la Granada cu scorul de 2-0 şi are parte de cel mai slab debut de sezon din campionat din ultimii 25 de ani

S-au făcut 25 de ani de când FC Barcelona nu a mai început atât de prost un campionat. Înfrângerea de la Granada este a doua a sezonului,  în care formaţia azulgrana a strâns doar două succese şi o remiză. Adică 7 puncte din 15 posibile, ceea ce se traduce într-un procentaj de 46.6%.

Pentru a găsi statistici similare, trebuie să cautăm destul de mult în istorie. Aşa ajungem în sezonul 1994-1995 când FC Barcelona, cu legendarul Johan Cruyff pe banca tehnică a debutat cu o înfrângere la Gijon (1-2), o victorie acasă contra lui Racing (2-1), o remiză în derby-ul cu Espanyol, victorie la Compostela şi înfrângere la Zaragoza (1-2). Barca de atunci a reacţionat şi a bifat trei victorii la rând cu Atletico Madrid, Valencia şi Tenerife.

Acum, FC Barcelona are posibilitatea să facă acelaşi lucru, dar meciurile nu sunt deloc atât de facile. Urmează un meci pe teren propriu cu Villarreal, o deplasare la Getafe şi un nou joc acasă, pe Camp Nou, conra Sevillei.

De remarcat că ultima victorie a Barcelonei în deplasare datează din 23 aprilie, etapa a 34-a a sezonului trecut. Atunci catalanii s-au impus cu 2-0 la Alaves, pe Mendizorroza. Au urmat înfrângeri la Celta de Vigo, Liverpool, egal la Eibar, înfrângere la Sevilla cu Valencia în finala Cupei Spaniei. În noul sezon, deplasările Barcei sunt: 0-1 pe San Mames cu Bilbao, 2-2 pe El Sadar cu Osasuna, 0-0 la Dortmund şi 2-0, aseară, la Granada.
 

Afla mai multe despre: barcelona 

viewscnt
Articole similare